Update 14.46
Medicul Diana Cimpoeşu, coordonator UPU-SMURD Iaşi, a declarat că este vorba despre o femeie de 41 de ani, care a suferit arsuri pe aproximativ 40 la sută din suprafaţa corpului.
Pacienta a fost adusă la Iaşi de la Tulcea, cu elicopterul SMURD, şi a fost internată în stare gravă la Spitalul „Sfântul Spiridon”, la Terapie Intensivă, fiind sedată şi ventilată mecanic.
–––––––––––––––––––––––
O aeronavă C-27J Spartan a Forţelor Aeriene Române, configurată pentru misiuni medicale, efectuează marţi o misiune umanitară pe ruta Otopeni – Iaşi – Graz – Otopeni, pentru transportul, în regim de urgenţă, al unui pacient care a suferit arsuri.
Echipa medicală care monitorizează pacientul pe timpul zborului este formată din specialişti din cadrul SMURD Bucureşti şi de la Ministerul Apărării Naţionale, a informat MApN.
Misiunea a fost aprobată de ministrul Apărării Naţionale, în urma solicitării Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă.
Aeronava a decolat din Baza 90 Transport Aerian în jurul orei 11,00.
