Marcel Ciolacu, liderul interimar al PSD și președintele Camerei Deputaților, a criticat Guvernul Orban și l-a acuzat pe premier că este „vestitorul austerității”. Totul s-a petrecut luni, în Parlament, la Ora Premierului, unde liderul liberalilor a făcut o nouă serie de precizări cu privire la răspunsul autorităților în fața crizei COVID-19.
„Nu își va reveni fără măsuri ferme și clare de sprijin. Nu vă mai uitați la prostiile spuse de Cîțu, cum că economia românească e mai tare decât cea a Germaniei, Franței sau Spaniei la un loc. Știți că nu e așa, știu și românii de altfel. Românii știu cum stă treaba cu greaua moștenire. Ați moștenit o economie care funcționa, care avea o creștere economică de 4%, pe care ați pus-o la butuci, ați adus-o la 2%. Ați moștenit un sistem de pensii și salarii funcțional, și acum ați prăbușit total nivelul de trai. Peste 70% dintre români mai au bani doar pentru o lună. Domnule Orban, sunteți vestitorul austerității, nu știți altceva decât să tăiați, să interziceți, să închideți și să amendați. E clar deja pentru toată lumea, asta ați făcut, asta știți să faceți, asta veți face și de acum încolo. Ați transformat funcția de prim-ministru în vătaf. Uitați-vă ce se întâmplă la granițe. Ați mutat focarul de la Suceava, în Vama Nădlac, pentru că nu ați fost în stare să luați măsuri și să permiteți intrarea în țară a românilor în condiții de siguranță. V-a dus mintea să faceți comerț cu românii plecați la sparanghel în Germania, dar nu ați făcut nimic pentru cei care au vrut să revină în țară. Pentru toate aceste minciuni și prostii, astăzi ar fi trebuit să vă dați demisia, dar nu aveți demnitatea de a vă da demisia pentru tot răul făcut acestei țări. Tot acest Parlament vă va da jos, printr-o moțiune de cenzură”, a declarat Marcel Ciolacu, președintele interimar al PSD, luni, în Parlament, la Ora Premierului, potrivit B1.
