Preşedintele Camerei Deputaţilor, Marcel Ciolacu, a spus miercuri, la Antena3, că decizia Curţii Constituţionale a României este obligatorie pentru toată lumea.
„Nu o să comentez o decizie a CCR. Este obligatorie pentru toată lumea”, a spus Ciolacu, înainte de şedinţa CExN al PSD.
Ciolacu a precizat că nu e important când ar trebui premierul să vină în faţa Parlamentului.
El a dat asigurări că PSD are majoritate în Parlament. „Eu am văzut că astăzi au trecut toate legile, inclusiv cele organice”, a afirmat Marcel Ciolacu.
Şi deputatul PSD Florin Iordache a susţinut că PSD are majoritate. „Avem majoritate în Parlament. (…) Nicio lege organică nu este respinsă. (…) PSD are suficiente voturi să menţină guvernarea”, a arătat Iordache.
El a precizat că au existat discuţii în PSD privind o excludere a Anei Birchall. „Pe mine mă deranjează declaraţiile publice. Cred că după decizia de astăzi nu mai e nevoie de o excludere. (…) Discutam. Discuţiile în partid le facem în partid, nu le facem aici. (…) În urma zilei de astăzi, Secţia specială trebuie să-şi îndeplinească rolul acela constituţional pe care îl are”, a mai spus Iordache.
