Ministrul de Interne, Marcel Vela, a declarat, vineri, că Guvernul Orban este primul guvern care a acordat prioritate acestui minister și care s-a îngrijit ca Poliția să aibă dotările necesare, după atâția ani de lipsuri. „Am mărit capacitatea de a face teste de integritate și unde sunt disfuncționalități am demarat controale”, a mai afirmat Vela.
El a dat asigurări că nu va tolera abateri.
Ministrul de Interne a declarat, vineri, că Guvernul liberal s-a îngrijit ca Poliția Română să aibă, în sfârșit, dotările de care a dus lipsă atâta timp. Pe de altă parte, a fost mărită și capacitatea de a face teste de integritate, iar acolo unde au existat suspiciuni s-au demarat controale.
„La o lună jumate după ce, la MAI, am prezentat un program comun cu domnul ministru Predoiu și doamna procuror general Gabriela Scutea, un program pentru combaterea infracționalității și traficului de persoane, asistăm la un fapt care ține de extrădarea a doi cetățeni care au comis infracțiuni internaționale.
E vorba de un cetățean care e în vârful unei rețele de trafic internațional de persoane în România, Mexic și SUA. Extrădarea se face în baza deciziei Curții de Apel Craiova. Și un cetățean care a comis infracțiuni cibernetice, furt de identitate, infracțiuni la nivel internațional.
Sunt ministru de 9 luni, iar infracționalitatea rețelele de trafic au fost de multă vreme deconspirate inclusiv de către presă. Deci nu e prima dată când ne întâlnim cu astfel de cazuri.
Dar e prima dată când MAI ia într-un mod serios problema, în sensul în care Guvernul Orban a acordat prioritate MAI, avem dotările de care avea nevoie de multă vreme Poliția Română, de la schimbarea flotei de mașini, la dotarea cu armament care nu s-a făcut din anii 70, de la măsuri de protecție a polițitor, mă refer la maieuri antiînjunghiere și veste antiglonț. Ieri am primit și bastoanele cu șoc electric și tot ce ține de cooperarea instituțională.
Am mărit capacitatea de a face teste de integritate și unde sunt disfuncționalități am demarat controale și anchete în interiorul Ministerului. Nu vom tolera nicio abatere, niciun act care să fie o pată pe imaginea MAI”, a declarat Marcel Vela.
