Susţinut de Marine Le Pen, şefa Frontului Naţional din Franţa, eurodeputatul ENF Laurenţiu Rebega şi-a înfiinţat propriul partid, Forţa Naţională, al cărui secretar general interimar este fostul SPP-ist din Constanţa Mircea Găinuşă.
„În data de 11 aprilie 2016, în baza hotărârii 63/DEC/P, a Tribunalului Bucureşti a luat fiinţă
partidul Forţa Naţională. Partidul Forţa Naţională este un partid modern, ataşat valorilor democratice, susţinător al statului de drept. Partidul Forţa Naţională este o formaţiune politică de orientare naţional-creştină, fiind un apărător intransigent al identităţii naţionale şi al valorilor tradiţionale ale poporului român. În acelaşi timp, partidul Forţa Naţională respinge abordările extremiste, rasismul, incitarea la violenţă, şovinismul şi xenofobia. Noi considerăm că a-ţi iubi patria nu poate însemna ura faţă de alţii”, se arată într-un comunicat al partidului dat publicităţii luni.
