Skip to content
Educație

Măsuri de protecție în școli. În ce condiții se pot întoarce elevii la școală

Inquam Photos / Octav Ganea

În țara în care aproape 40% din elevi nu au acces la internet, școala începe la 14 septembrie, în anumite condiții.

Ministerul Sănătății a lansat în dezbatere publică trei scenarii de funcționare a școlilor, însă data propusă este aceeași – 14 septembrie, în cazul în care se întrunesc mai multe condiții care au legătură cu situația epidemiologică din zonă și aplicarea unor măsuri de protecție.

Mersul la școală va fi cu totul diferit de anii precedenți – părinții trebuie să completeze o declarație pe propria răspundere, iar copiii nu vor putea să atingă obiecte ale colegilor, cursurile nu se vor mai muta dintr-o clasă în alta, nici copiii nu-și schimbă banca. În principiu, este nevoie de o distanță de 1 metru între elevi, iar dacă nu este posibil, trebuie să fie aplicate panouri separatoare între ei. Pauzele vor fi decalate, astfel încât copiii să interacționeze cât mai puțin.

Toate condițiile propuse de Ministerul Educației și declarația pe proprie răspundere a părinților pot fi găsite aici.

În funcție de situația epidemiologică generală, de particularitățile regionale și de infrastructura și resursele umane ale fiecărei unități de învățământ în parte, autoritățile implicate în gestionarea prevenirii îmbolnăvirilor vor pune în aplicare următoarele scenarii:

Scenariul 1:

Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor în unitățile de învățământ, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Scenariul 2:

Participarea zilnică a tuturor preșcolarilor și elevilor din învățământul primar, a elevilor din clasele a VIII-a și a XII-a, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Revenirea parțială (prin rotație de 1-2 săptămâni) a elevilor din celelalte clase de gimnaziu și liceu, cu respectarea și aplicarea tuturor normelor de protecție.

Scenariul 3:

Participarea tuturor preșcolarilor și elevilor la activități / lecții online.

Alegerea scenariului pentru data de 14 septembrie:

Direcția de Sănătate Publică Județeană / a Municipiului București (DSP) informează până la data de 7 septembrie Inspectoratul Școlar Județean/ al Municipiului București (ISJ / ISMB) Comitetul Județean / al Municipiului București pentru Situații de Urgență (CJSU / CMBSU) cu privire la situația epidemiologică la nivelul fiecărei localități.

ISJ / ISMB propune spre aprobare CJSU / CMBSU scenariul de funcționare pentru fiecare
unitate de învățământ, în concordanță cu:
-situația epidemiologică la data de 7 septembrie
-infrastructura și resursele existente în fiecare unitate de învățământ.

Observațiile și propunerile privind proiectul de act normativ pot fi transmise pe adresa: propuneri@ms.ro. Termenul limită până la care se pot face propuneri este cea de a 10-a zi de la data introducerii pe site a textului proiectului de act normativ (18 august).

De asemenea, în acest proiect se arată că toate clasele de elevi trebuie aranjate în aşa fel încât să se respecte distanţarea de minimum un metru sau, acolo unde nu este posibil, să fie montate separatoare transparente.

De asemenea, în vederea păstrării distanţei fizice, fiecare copil îşi va păstra acelaşi loc în bancă pe tot parcursul prezenţei în clasă.

Mișcarea Elevilor susține revenirea copiilor la școală

Mișcarea Elevilor, o organizație care a militat pentru redeschiderea anului de învățământ în școli, a anunțat că un sondaj intern arată că 55,2% dintre elevi vor înapoi, la școală, o altă parte au optat pentru reducerea numărului de ore de curs, iar alții (nu au fost comunicate proporțiile) preferă învățământul hibrid.

De asemenea, organizația menționată a cerut Ministerului Educației măsuti ferme pentru prevenirea răspândirii Covid 19 în rândul elevilor și al studenților.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *