Vineri, într-o declarație de presă la sediul la Centrului Naţional de Conducere Integrată, Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI, a anunțat că restricţiile în Sâmbăta Paştelui Catolic vor fi ridicate până la ora 2.00, astfel încât credincioşii să participe la slujba de Înviere.
„În noaptea de 3 spre 4 aprilie va fi permisă circulaţia persoanelor în intervalul orar 20,00 – 2,00 pentru a permite credincioşilor să participe la slujbele religioase organizate cu ocazia Paştelui Catolic. Purtarea măştii de protecţie în mod corect, acoperind gura şi nasul, rămâne obligatorie în spaţiile publice, inclusiv în locaşurile de cult pe timpul oficierii slujbelor religioase”, a declarat Monica Dajbog.
Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Române, Georgian Drăgan, a anunțat în aceeași conferință de presă că peste 10.000 de poliţişti vor acţiona în toată ţara pentru asigurarea ordinii şi liniştii publice în perioada Paştelui catolic.
„În medie, zilnic, vor acţiona la nivel naţional aproximativ 10.00 de poliţişti în sistem integrat cu Jandarmeria Română, dar şi cu celelalte instituţii cu atribuţii în domeniul asigurării ordinii şi liniştii publice şi bineînţeles pentru a verifica modul în care sunt respectate măsurile de prevenire a COVID-19. Dintre cei 10.000 de poliţişti, peste 6.000 sunt de la ordine publică, 1.700 sunt poliţişti rutieri şi bineînţeles că toate aceste acţiuni complexe de prevenire a răspândirii a COVID-19 vor beneficia de suportul colegilor din celelalte structuri ale Poliţei Române„, a declarat Georgian Drăgan.
De asemenea, purtătorul de cuvânt al Jandarmeriei Române, Sorin Despina, a afirmat tot vineri, că peste 300 de jandarmi vor acţiona în acest weekend în zonele turistice.
“Este primul weekend al vacanţei şcolare aşa că Jandarmeria Română îşi va concentra efortul în zona turistică în acest weekend. Ne aşteptăm la un aflux mai mare de turişti în acea zonă astfel că am mărit numărul de patrule, sunt peste 300 de jandarmi care vor acţiona zilnic acolo. Principalul nostru obiectiv este siguranţa fizică, dar şi cea sanitară pentru că în cadrul misiunilor colegilor mei va fi urmărită respectarea de către cetăţeni şi de către operatori economici a măsurilor dispuse de autorităţi pentru protecţia sanitară”, a afirmat Sorin Despina.
Creştinii sărbătoresc în acest an Paştele Catolic pe data de 4 aprilie. Calcularea datei ține an de an de două fenomene naturale, unul cu dată fixă – echinocțiul de primăvară, iar altul cu data schimbătoare – luna plină.
Biserica Catolică se raportează la echinocțiul de primăvară după calendarul gregorian.
Paștele Catolic 2021. Zile libere pentru angajați, de Paștele Catolic 2021
Angajații de religie catolică vor avea zile libere pentru a sărbători Paștele Catolic. Ei vor primi zile libere legale în ziua de duminică, 4 aprilie și luni, 5 aprilie 2021.
Toți salariații beneficiază de o zi liberă legală și pentru Vinerea Mare, 2 aprilie.
Când pică Paștele ortodox și catolic 2021. Paștele ortodox este în data de 2 mai, iar Paștele Catolic 2021 se sărbătorește în 4 aprilie.
Paștele este o sărbătoare a cărei dată este variabilă și în jurul căreia sunt fixate alte sărbători, precum Rusaliile. Regula după care se calculează ziua exactă a fost stabilită la Sinodul Ecumenic de la Niceea, în 325 e.n. Paștele Ortodox este sărbătorit, în fiecare an, în duminica imediat următoare lunii pline de după echinocțiul de primăvară.
Dacă această duminică se suprapune Paştelor iudeilor (14 Nisan – a şaptea lună a anului ecleziastic şi prima lună a anului civil în calendarul ebraic), sărbătoarea va fi mutată în duminica următoare.
Când pică Paştele Ortodox în anii 2021, 2022, 2023, 2024, 2025
Paștele Ortodox 2021 – 2 mai
Paștele Ortodox 2022 – 24 aprilie
Paștele Ortodox 2023 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2024 – 5 mai
Paștele Ortodox 2025 – 20 aprilie
Paștele Ortodox 2026 – 12 aprilie
Paștele Ortodox 2027 – 2 mai
Paștele Ortodox 2028 – 16 aprilie
Paștele Ortodox 2029 – 8 aprilie
Paștele Ortodox 2030 – 28 aprilie
Când cade Paştele Catolic între anii 2021, 2022, 2023, 2024, 2025
Paștele Catolic 2021 – 4 aprilie
Paștele Catolic 2022 – 17 aprilie
Paștele Catolic 2023 – 9 aprilie
Paștele Catolic 2024 – 31 martie
Paștele Catolic 2025 – 20 aprilie
Paștele Catolic 2026 – 12 aprilie
Paștele Catolic 2027 – 2 mai
Paștele Catolic 2028 – 16 aprilie
Paștele Catolic 2029 – 8 aprilie
Paștele Catolic 2030 – 28 aprilie
Când se va sărbători la aceeași dată ca Paștele ortodox
Când se va mai sărbători Paștele catolic și cel ortodox la aceeași dată? Acest lucru se întâmplă atunci când prima lună plină de după echinocţiu are loc târziu, după 3 aprilie. Fenomenul s-a petrecut în 2010, 2011, 2014, 2017 şi va mai avea loc în 2025, 2028, 2031, 2034, 2037, 2038, 2041, 2045.
Revenim cu detalii
