Skip to content
Politică

Medicul echipei Dinamo, audiat la Poliția Capitalei: „Am respectat protocolul”

Medicul echipei Dinamo, Liviu Bătineanu, a fost audiat duminică, la Poliția Capitalei, în cazul morții fotbalistului Patrick Ekeng, la ieșire acesta declarând că a respectat protocolul în momentul în care jucătorul s-a prăbușit pe teren.

„Am respectat protocolul. Asistența medicală de urgență o asigură ambulanța”, a spus presei medicul.

Bătineanu a arătat că, în momentul în care i-a acordat îngrijiri lui Ekeng pe teren, acesta nu era în stop cardio-respirator.

„I-am eliberat căile respiratorii. Avea puls, respira, dar gura îi era încleștată”, a adăugat medicul, potrivit agerpres.ro.

Acesta și-a amintit că semnele de stop cardio-respirator au apărut în ambulanță, cu puțin timp înainte de a ajunge la Spitalul Floreasca. Atunci, Bătineanu i-a făcut fotbalistului masaj cardiac extern.

Tot duminică, la Poliția Capitalei au fost audiați și reprezentanți ai Ambulanței Puls.

Ofițeri de la Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei au deschis o anchetă în cazul morții fotbalistului dinamovist Patrick Ekeng.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *