Skip to content
Politică

Melciu (PNL), demers inedit să scoată lumea la vot: Debilii și condamnații NU au drept! EXCLUSIV

psnews.ro

Florin Melciu (candidat al PNL Bucureşti pentru Senat) a inițiat un demers inedit cu scopul de a scoate lumea la vot: le amintește cetățenilor că doar alienații mintal și unii condamnați definitiv nu au acest drept electoral.

Ideea a fost exprimată într-o declarație oferită, vineri, pentru PSnews.ro, în contextul alegerilor parlamentare care bat la ușă.

Melciu a amintit că joi, pe 8 decembrie, s-au împlinit 25 de ani de la aprobarea prin referendum naţional a actualei Constituţii a României, care consfințeste în articolul 36 dreptul de vot:

„(1) Cetăţenii au drept de vot de la vârsta de 18 ani, împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv.
(2) Nu au drept de vot debilii sau alienaţii mintal, puşi sub interdicţie, şi nici persoanele condamnate, prin hotărâre judecătorească definitivă, la pierderea drepturilor electorale”.

„Au murit oameni în 1989 ca noi să avem acest drept de care ne batem joc constant, ignorându-l. Indiferent dacă avem sau nu o opțiune politică sau, pur si simplu, ne anulăm votul, prezența la urne nu este un moft, ci o datorie civică, o formă de a spune că ne pasă de ce se întâmplă în jurul nostru, cu țara noastră. Ce vreau să se rețină este că orice om trebuie să aibă o opinie, să aleagă singur. Și asta le transmit alegătorilor: dacă vrem orașe inteligente, o țară inteligentă, este nevoie de oameni inteligenți care își exercită dreptul de vot. România trebuie să meargă înainte, nu înapoi!” a subliniat Florin Melciu.

1 comentariu la “Melciu (PNL), demers inedit să scoată lumea la vot: Debilii și condamnații NU au drept! EXCLUSIV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *