Skip to content
Politică

Metroul primarului Timișoarei ironizat de un ministru PSD

Ministrul Comunicațiilor Sorin Grindeanu a susținut prima sa conferință de presă în calitate de șef interimar la PSD Timiș. Acesta nu a ratat ocazia de a-l ataca pe liderul local al PNL, primarul Nicolae Robu, pe care l-a ironizat pentru proiectele pe care le-a propus.

Întrebat legat de proiectul edilului șef Nicolae Robu cu privire la metroul din Timișoara, dar și despre vizita din America, Grideanu a spus că „în prezentarea mea vorbeam de proiecte realiste. Vreau să vă spun că eu consider, în acest moment, că se aruncă bani, şi nu e o problemă nouă. Domnul primar spune de doi ani şi ceva despre metrou. Kilometrul de metrou, fără studii, fără alte costuri, un calcul mediu, am discutat la Ministerul Transporturilor atunci când a fost repusă pe tapet problema, este de 60 de milioane de euro. Atâta costă kilometrul, v-aş ruga să îi întrebaţi şi pe alţii, eu cred că şi Timişoara are condiţii speciale, fiind pânza freatică foarte sus. Vă rog să vă uitaţi cât de grea a fost realizarea lucrării de la Michelangelo, au existat lucrări neeligibile care au fost făcute de către Aquatim, pompe, costuri neeligibile, dar la metrou costul mediu e cel pe care îl spun”, a spus Grindeanu citat de Pressalert.ro.

Grindeanu nu a pierdut nici ocazia de a face mișto de primarul Nicolae Robu. „Dacă mergi în Dubai, vrei să faci grădini suspendate, că le-am avut, dacă mergi la Londra vrei să faci metrou. Sunt foarte curios ce se va întâmpla după vizita din America şi aş mai fi curios să văd măcar o poză cu domnul primar Nicolae Robu la cel puţin zece metri de domnul Barack Obama, m-aş bucura pentru Timişoara să fie aşa. Chiar ar fi un lucru bun pentru oraşul nostru”.

Sursa foto: debanat.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *