Președintele Camerei de Comerț și Industrie a României (CCIR), Mihai Daraban, a participat astăzi, 12 septembrie, la deschiderea celei de-a XXVII-a ediții a BIFE-SIM – Târg internațional de mobilă, echipamente și accesorii. Evenimentul este organizat de Romexpo, în parteneriat cu CCIR și Asociația Producătorilor de Mobilă din România (APMR).
Târgul intrenațional de mobilă BIFE-SIM, desfășurat în perioada 12-16 septembrie 2018, aduce în prim plan cele mai noi tendințe din domeniul mobilei și se adresează companiilor de profil din România și din străinătate, producătorilor, importatorilor, distribuitorilor de mobilier și decorațiuni specifice, precum și celor care produc sau comercializează echipamente și accesorii pentru industria lemnului.
Președintele CCIR, Mihai Daraban, a subliniat importanța pe care industria mobilei o are în ceea ce privește volumul schimburilor comerciale ale României.
„Este o onoare pentru noi să deschidem această expoziție, mai ales că este o industrie care valorifică cel mai mult o resursă naturală existentă în România. Orice metru cub de lemn care pleacă din România ar trebui să fie sub formă de dulap, scaun sau masă. Dacă ținem cât de cât la urmașii noștri, va trebui să luăm în considerare acest lucru și să stopăm orice ieșire de buștean sau cherestea din România și absolut tot să plece sub formă de produse ale industriei mobilei. Această industrie are o contribuție substanțială la economia României, atât prin prisma schimburilor comerciale, cât și datorită celor peste 60 de mii de locuri de muncă pe care le oferă”, a declaratMihai Daraban.
„Industria mobilei a înregistrat un excedent comercial de 700 de milioane euro, pe primele 5 luni ale acestui an. Ministerul Mediului de Afaceri sprijină această performanță prin Prorgramul de Târguri și Expoziții care, anul acesta, are un buget dublu față de anii anteriori. De asemenea, luni, la ora 10, se va deschide aplicația pentru programul numit Internaționalizare, care vine să sprijine companiile care doresc să meargă sub brand propriu la târguri și expoziții intrenaționale”, a declarat și ministrul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat, dl. Ștefan-Radu Oprea.
„Un raport al unui institut din Italia arată că România a ajuns, în 2018, pe locul 5 la exportul de mobilă în UE și pe locul 11 în lume, depășind din acest punct de vedere țări precum Franța, Spania sau Turcia. În 2006, eram pe locul 13 în Europa și pe locul 20 în lume. De asemenea, industria mobilei este un sector economic care valorifică foarte bine masa lemnoasă, în anul 2017 contribuția la balanța comercială a României a fost de 1,5 miliarde de euro”, a declarat Aurica Sereny, președintele Asociaţiei Producătorilor de Mobilă din România.
