Camera de Comerț și Industrie a României (CCIR), în parteneriat cu Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Franceză în România (CCIFER), Secția Română a Consilierilor de Comerț Exterior a Franței și Camera de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, cu sprijinul Ambasadei Franței în România, a organizat joi, 17 iunie 2021, la Constanța, Forumul Economic Franco-Român.
Parteneriatul economic franco-român face parte dintr-o relație istorică și cultivă oportunități de colaborare între cele două țări pe sectoare strategice: auto, aeronautică, energetică etc. Acest parteneriat este cu atât mai important în contextul rezilienței europene, care implică consolidarea capacității industriale și logistice a întreprinderilor europene, precum și o poziționare competitivă a produselor europene la nivel mondial.
În deschiderea evenimentului, Președintele României, E.S. dl. Klaus Iohannis a transmis următorul mesaj: „Franța a fost întotdeauna un partener privilegiat al României în plan european şi global. Avem un parteneriat strategic puternic între țările noastre, parteneriat a cărei dimensiune economică trebuie dezvoltată cât mai consistent, atât în plan bilateral, cât și în ceea ce privește cooperarea la nivel european, în dosare importante pentru viitorul Uniunii. Cooperarea economică bilaterală are perspective clare de dezvoltare, care merită valorificate mai bine în viitor. Domenii precum energia, industria aeronautică și cea de apărare, dar și agricultura, industriile inteligente, cercetarea și inovarea, toate acestea reprezintă sectoare cheie în care experiența franceză se întâlnește cu potențialul românesc, pentru a crea noi oportunități de investiții, locuri de muncă mai multe și mai bine plătite, dar și produse cu valoare adăugată înaltă”.
„CCIR, cea mai reprezentativă organizație de promovare a mediului de afaceri românesc, își dorește un sprijin al Franței, la nivel european, în relansarea axei Est-Vest, pentru că, din păcate, în ultima vreme se vorbește mai mult despre cea Nord-Sud. De multe ori, se uită de latitudine și se vorbește foarte mult de longitudine. Pentru România, pentru Constanța, pentru Coridorul 7 European care înseamnă Fluviul Dunărea, axa Est-Vest este foarte importantă, mai ales în contextul în care traficul și ușurința cu care se tranzitează strâmtorile turcești lasă foarte mult de dorit. Avem nevoie de un sprijin real la nivel european, trebuie să punem din nou pe agendă aceasta axă, măcar la același nivel cu cea Nord-Sud, problemă care a fost ridicată și în cadrul Inițiativei celor Trei Mări. Investitorii francezi vor găsi întotdeauna un sprijin real în CCIR, organizație care beneficiază de o prezență puternică în fiecare județ al României, ceea ce reprezintă un avantaj prin cunoașterea portofoliului investițional local” a declarat președintele CCIR, dl. Mihai Daraban.
„Franța reprezintă a treia sursa de capital străin în România, generând peste 125 de mii de locuri de muncă directe. Un barometru economic, realizat recent de către CCIFER, indică faptul că România a revenit, din punct de vedere al atractivității pentru investitorii francezi, la același nivel cu cel înregistrat în 2019. Majoritatea investitorilor din Franța consideră piața românească încă nesaturată, deci cu un potențial mare de creștere. Totodată, prezența pe piaţa din România este o sursă de competitivitate la nivel global. Potrivit aceluiași barometru, moralul liderilor din cadrul companiilor franceze active în România este unul foarte ridicat, cu excepția, evident, a celor care activează în industria Horeca, turism sau transporturi de persoane. România a traversat criza sanitară și cea economică relativ bine, așa cum reiese și din ultimele statistici privind indicii macroeconomici”, a declarat președintele CCIFER, dl. François Coste.
Potrivit datelor ONRC, volumul total al schimburilor comerciale România-Franța însuma 7,89 miliarde de euro, la sfârșitul anului 2020. La nivelul lunii iunie 2021, în România activau un număr de 3.600 de companii franceze, cu o valoare totală a capitalului social subscris de 2,41 miliarde de euro.
