Skip to content
Politică

Mihai Tudose desfiinţează ultimele restricţii introduse de Guvern: ‘E un haos general și o lipsă de viziune, ba chiar și de minte’

INQUAM_Photos_Octav_Ganea Inquam Photos / Octav Ganea

Europarlamentarul Mihai Tudose, vicepreședinte PSD, cataloghează măsurile luate de autorități că fiind „fără cap și coadă”, oferind exemplul obligativitățîi purtării măștilor de protecție în jurul școlilor din București, pe o distanță de 100 de metri.

„Se vede de la o poștă că sunt măsuri dezlânate, haotice. Iar închid restaurantele și teatrele, dar lasă deschide mall-urile și păcănelele, fără să fie prezentat un studiu, o analiză serioasă, ca să pricepem toți… Vin și ne spun că 30 de oameni la păcănele nu reprezintă pericol de contaminare, dar 30 de oameni într-un restaurant sau într-o sala de teatru aduc urgia. E un haos general și o lipsă de viziune, ba chiar și de minte. Vă dau exemplul oraşului Făurei din Brăila, unde, într-adevăr, cauzistica este peste media, dar e generată de focare de la căminele de bătrâni, care sunt închise ermetic. Totuși, nu au deschis școlile din Făurei! Dacă mie îmi explică o minte luminată ce are școala cu focarul de la căminul de bătrâni, eu mă predau! Se merge pe principiul de a arăta lumii că facem și noi ceva. Pui mâna și te apuci să toaletezi un pom, deși habar nu ai, dar, deși ai nenorocit pomul, zici că n-ai stat degeaba. În industria HoReCa nu sunt doar patronii, pe care îi înjurăm, cu ghilimelele de rigoare, că au ei de unde să trăiască, să nu îi plângem… Sunt și angajați, cam 10-20 la fiecare patron. Oamenii ăia au copii, au rate de plătit și află de la TV că de mâine nu mai au serviciu. Atât! Nimic mai mult. Ca în cazul măsurii cu masca la 100 de metri de școală. De ce nu la 110 metri sau 400 de metri? Ne zice cineva? Să explice măsurile, că nu umblăm cu GPS-ul într-o mână și cu masca în cealaltă! Logica nu există la ei! Ori ne spui să purtăm masca peste tot, ori ne aduci argumente care să stea în picioare, ori nu ne mai spui să o purtăm când e galben la semafor și să o dăm când se face roşu sau când începe să plouă!”, a explicat Tudose.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *