Skip to content
Politică

Mii de noi adeziuni la PMP după înscrierea lui Traian Băsescu în partid

Înscrierea fostului președinte al României în Partidul Mișcarea Populară (PMP) a generat un flux crescut de înscrieri în perioada imediat următoare, mii de persoane depunându-și adeziunile de aderare la organizațiile atât în țară, cât și străinătate.

În acest context, capacitatea departamentului de Resurse Umane a filialei sector 2, unde s-a înscris fostul șef al statului, a fost crescută pentru a facilita procesul de înscriere.

Cătălin Militaru, președintele filialei PMP sector 2, a declarat că înscrierea lui Băsescu aduce „forță” partidului și că în această perioadă se va înregistra un număr „masiv” de înscrieri în partid.

La Sectorul 2, situața este una aparte. Pot să vă spun că de vineri și până în acest moment am primit adeziuni de la simpatizanți ce își au domiciliul în alte orașe ale țării sau chiar în Diaspora. Acești oameni s-au înscris în organizația Sectorului 2, pentru a fi alături de președintele Traian Băsescu”, a declarat Militaru, potrivit unui comunicat de presă, citat de paginadepolitică.ro.

Traian Băsescu și-a motivat decizia de a reveni în politică pentru a-și apăra cei 10 ani de mandat în fruntea statului român, după ce o parte a presei i-au criticat activitatea.

Băsescu spunea că va milita pentru respectarea drepturilor omului și că va fi un politician incomod în opoziție. El nu a spus dacă vizează o funcție de conducere în partid și nici dacă va candida la alegerile locale din 2016.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *