Skip to content
Politică

Mineriada din 13-15 iunie 1990. Au trecut 33 de ani de la ziua în care Ion Iliescu le mulțumea minerilor

Mineriada/evz.ro Mineriada/evz.ro

Fenomenul „Piaţa Universităţii” a debutat la 22 aprilie 1990, când, în urma mitingului electoral organizat de PNŢCD în Piaţa Aviatorilor, manifestanţii constituie o baricadă şi se ia hotărârea de a nu părăsi piaţa. Dimineața de 14 iunie 1990 este marcată de venirea minerilor, potrivit evz.ro.

În zilele următoare, manifestaţia din Piaţa Universităţii ia amploare, organizându-se mitinguri de protest, la care participă studenţi, intelectuali, elevi, funcţionari, conduse de Asociaţia „21 Decembrie”, Alianţa Poporului, Grupul Independent pentru Democraţie şi Liga Studenţilor; se scandează „Libertate”, „Timişoara”, „Cinste lor, eroilor”, „Jos Iliescu”, „Jos nomenclatura”, „Jos comunismul”.

La 25 aprilie 1990, revendicările sunt concentrate într-o declaraţie a manifestanţilor, în care cereau scoaterea în afara legii, la fel ca şi partidele fasciste, a oricărui partid de tip comunist, înlăturarea din funcţiile de conducere a celor care au făcut parte din nomenclatura şi aparatul comunist între 1945-1989, cercetarea tuturor persoanelor care au aparţinut celor două categorii menţionate mai sus şi trimiterea în judecată a celor care se fac vinovaţi de susţinerea regimului distructiv din ţară. În acelaşi timp, se susţinea punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara.

La 20 mai 1990, au loc alegeri parlamentare şi prezidenţiale, primele de după evenimentele din decembrie 1989, care au fost câştigate de Ion Iliescu şi FSN. În ziua alegerilor, Guvernul condus de Petre Roman adresează un apel către manifestanţii din Piaţa Universităţii. Manifestaţia continuă, dar şi greva foamei susţinută de peste 20 de demonstranţi. Spre sfârşitul lunii mai se lansează tot mai multe apeluri – atât din partea autorităţilor cât şi din partea diverselor organizaţii neguvernamentale – pentru a se renunţa la această formă de protest.

La 7 iunie, manifestanţii din Piaţa Universităţii organizează un marş al tăcerii, în sprijinul greviştilor foamei, pe traseul Piaţa Victoriei – Televiziune. Cu acest prilej se transmite Guvernului un memoriu prin care se propune deschiderea dialogului dintre manifestanţi şi autorităţi.

Negocierile dintre reprezentanţii Guvernului şi cei ai manifestanţilor din 11 iunie sunt considerate eşuate, deşi câţiva dintre greviştii foamei anunţă că renunţă la această formă de protest, atunci când Guvernul va da autorizaţia de înfiinţare a unui post de televiziune independent. Concomitent, în Piaţa Victoriei, se desfăşoară un miting neautorizat, prin care se susţinea necesitatea dialogului cu greviştii foamei.

Apelul președintelui Ion Iliescu

În jurul orei 21,30 câteva zeci de mii de oameni se aflau pe străzile Capitalei, în principal la Televiziune. Grupuri mari de demonstranţi antiguvernamentali continuau să înconjoare clădirea TV. În centrul Capitalei au fost devastate magazine şi localuri publice. Sediile Poliţiei Capitalei, Ministerului de Interne şi al S.R.I. sunt atacate şi se declanşează incendii.

Din datele furnizate de Ministerul Sănătăţii, până la ora 23.55 au fost spitalizate, în urma incidentelor care au avut loc în Bucureşti, 93 de persoane, din care 4 în stare gravă. S-au înregistrat 4 victime, două prin împuşcare.

Mai multe detalii, aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *