Skip to content
Coronavirus

Ministerul de Interne, ultimele măsuri de 1 Mai: aproximativ 36.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și militari vor supraveghea respectarea restricțiilor

Facebook/ MAI

Joi seara, într-o conferință de presă, Monica Dajbog, purtător de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne, a anunțat că au fost luate toate măsurile pentru a putea asigura o prezență suplimentară a efectivelor de ordine publică, la nivelul întregii țări, mai ales în zonele și pe traseele care sunt, în mod tradițional, aglomerate cu ocazia zilelor de 1 și 2 mai.

„Dorim să vă asigurăm că, la nivelul MAI, au fost luate toate măsurile pentru a putea asigura o prezență suplimentară a efectivelor de ordine publică, la nivelul întregii țări, mai ales în zonele și pe traseele care sunt, în mod tradițional, aglomerate cu ocazia zilelor de 1 și 2 mai. Aproximativ 36.000 de polițiști, jandarmi, pompieri, polițiști de frontieră, sprijiniți de lucrători de la alte structuri, precum și de polițiști locali, și militari din cadrul MApN vor fi pregătiți să acționeze zilnic pentru protejarea cetățenilor”, a declarat Monica Dajbog, purtătoarea de cuvânt a MAI.

Aceasta a subliniat că „una dintre principalele misiuni va fi descurajarea persoanelor, care intenționează să efectueze deplasări din alte motive decât cele prevăzute de ordonanțele militare și care pot contribui, astfel, la răspândirea noului coronavirus. În toată țara vor fi organizate puncte fixe de verificare și patrule mobile formate din polițiști și jandarmi. Pentru cazurile grave vor fi pregătite să acționeze peste 150 de grupe de intervenție, formate din 4 până la 10 lucrători MAI. În plus, pentru sprijin, în teren se vor afla și echipaje ale Poliției și Jandarmeriei Canine, dar și ale Jandarmeriei călare”.

„Efectivele de ordine publică vor avea în atenție traseele de deplasare către regiunile turistice, spațiile de agrement și alte zone în care, în perioadă de normalitate, se organizează diferite activități în aer liber, picnicuri sau petreceri. Pentru depistarea persoanelor, care cu bună știință încalcă restricțiile de circulație, echipajele de la sol vor beneficia de sprijin aerian din partea aeronavelor Inspectoratului General de Aviație. Polițiștii și jandarmii vor verifica, de asemenea, respectarea interdicțiilor impuse persoanelor aflate în izolare sau în carantină, patrulând  inclusiv în zona spitalelor și a spațiilor de carantină”, a adăugat Monica Dajbog.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *