Ministerul Justiţiei anunţă în comunicatul referitor la prezenţa ministrului Tudorel Toader în Comisia LIBE a PE că ministrul şi-a prezentat obiectivele, printre care „ajungerea la un acord între Parlamentul European şi Consiliu în această legislatură cu privire la numirea procurorului şef european” – funcţie pentru care candidează şi Laura Codruţa Kovesi – şi că a transmis că „Europa este în inima românilor”, instituţia nefăcând referire la preocuparea europarlamentarilor legate de situaţia statului de drept în România.
Ministrul român al justiţiei a exprimat convingerea în ceea de priveşte „o colaborare strânsă cu Parlamentul European pentru finalizarea cât mai multor dosare legislative şi atingerea obiectivelor strategice ale Uniunii cu privire la spaţiul de libertate, securitate şi justiţie”.
„Europa este în inima românilor, iar Preşedinţia română va pune cetăţeanul european în centrul obiectivelor sale” a arătat ministrul justiţiei, Tudorel Toader”, confom comunicatului ministerului.
Conform Radio Europa Liberă, Codruţa Kovesi s-ar afla pe lista scurtă de cinci nume pentru funcţia de procuror şef european, listă care va ajunge la Comisia JAI şi, probabil la Comisia LIBE, iar cuvântul final îl vor avea Consiliul şi Parlamentul European, de comun de acord.
Ministrul Justiţiei Tudorel Toader şi ministrul de Interne Carmen Dan s-au aflat miercuri în Comisia LIBE, iar parlamentarii europeni au cerut explicaţii privind modificările legislaţiei, situaţia statului de drept si libertăţile cetăţenilor.
