Skip to content
Politică

UPDATE Miniștrii, chemați la raport. Dragnea: De ce s-a mărit bugetul SRI?

viitorulilfovean.ro

UPDATE 12:58

Premierul Sorin Grindeanu se întâlneşte marţi la această oră cu unii dintre membrii Cabinetului său, la sediul din cartierul Băneasa al formaţiunii social-democrate, întrunirea având un caracter informal.

La întâlnire este aşteptat şi preşedintele PSD Liviu Dragnea.

–––-

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a declarat luni seara că marţi dimineaţă la ora 9.00 toţi miniştrii sunt chemaţi pentru a rediscuta bugetul şi a arătat că atât el, cât şi premierul Grindeanu sunt nemulţumiţi pentru că nu s-a aplicat în proiect ce s-a stabilit la plecarea în SUA.

”Şi eu, şi premierul am fost nemulţumiţi constatând că ce am stabilit la plecare din ţară nu s-a reflectat în proiectul de buget. Azi am stat la discuţii cu ministru de Finanţe. De mâine de la 9.00 fiecare ministru e chemat pentru a se rediscuta bugetul şi pentru a se discuta bugetul altor instituţii neguvernamentale”, a spus Dragnea la România Tv.

Întrebat ce este în neregulă, Dragnea a precizat: ”Nu am înţeles nici eu, nici premierul de ce a trebuie să se mărească bugetul SRI. Poate SRI nu putea să aibă o reducere aşa cum am dat eu semnalul de la Cameră de 17,8%. La Cameră putem funcţiona. De ce s-a mărit buget SRI? Nici eu, nici premierul Grindeanu nu am primit răspunsuri serioase, argumentate, urmând ca mâine să se reia discuţia”.

El a arătat că nu a înţeles nici de ce la Administraţia Prezidenţială a fost prevăzută doar o reducere de 4%.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *