Daniel Mitov, ministrul de Externe al Bulgariei, a declarat intr-un interviu acordat unui post public de radio din Sofia, ca in privinta aderarii la Schengen a Romaniei si Bulgariei „au fost doar rapoarte pozitive dar, in acelasi timp, nu exista niciun progres in problema aderarii”.
Acesta a precizat ca exista o intentie ca Bulgaria si Romania sa primeasca un orizont de timp pe accesul in zona Schengen, arata Hotnews.
„Negocierile pentru aderarea la Schengen continua si intr-o mare masura sunt o problema de diplomatie. Exista o intentie ca Bulgaria si Romania sa primeasca un orizont de timp pe accesul in zona Schengen. Sunt cateva aspecte aici – in primul rand, noi suntem o granita externa a UE si, tinand cont de riscul intrarii de luptatori straini, Bulgaria si Romania ar trebui sa aiba acces deplin la Sistemul de Informatii Schengen, altfel nu vom putea duce aceasta lupta cu eficienta 100%”, a spus ministrul bulgar.”
„In al doilea rand, toate rapoartele constata progres. Au fost doar rapoarte pozitive dar, in acelasi timp, nu exista niciun progres in problema aderarii”, a subliniat Daniel Mitov.
Sursa foto: eclujeanul.ro
