Skip to content
Politică

Ministrul Apărării îl urechează pe Vlad Voiculescu: Dr. Gheorghiţă reprezintă un model de sacrificiu de sine

Facebook

Ministrul Apărării, Nicolae Ciucă, a declarat joi, la Antena 3, că dr. militar Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei naționale de vaccinare, reprezintă un model de sacrificiu de sine.

Din momentul în care a înţeles care este datoria pe care o are în dezvoltarea acestui Centru şi tot ceea ce presupune efortul pentru o campanie de vaccinare la nivel naţional, am putut să văd sacrificiul de sine pentru că de câte ori a trebuit să vorbesc cu el a fost fie la Centru, fie unde era nevoie să coordoneze, să discute cu colegii lui. Aici nu e vorba doar de dl. Gheorghiţă, ci de întreaga echipă care face parte din acest comitet şi este un efort inter-instituţional.

El, zi şi noapte, nu a ştiut ce înseamnă odihnă, ce înseamnă Sărbători. În ajunul Crăciunului căutam împreună soluţii să gestionăm cât mai bine logistic reţeaua de depozitare şi distribuţie adecvată (a vaccinurilor anti-COVID).

Pentru mine, dr Gheorghiţă reprezintă un model de pregătire profesională, un model de dăruire de sine şi, totodată, reprezintă un om de echipă în măsură să poată să pună laolaltă ceilalţi membri, astfel încât să poată să coaguleze efortul de care a fost, este şi va nevoie până la finalizarea campaniei”, a declarat ministrul.

La remarca realizatorului ca ministrul Sănătăţii nu pare să fie aşa de mulţumit de activitatea lui Valeriu Gheorghiţă, Nicolae Ciucă a răspuns: „Sunt convins că ministrul Sănătăţii apreciază foarte mult efortul care s-a depus în acest Comitet”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *