Ministrul Afacerilor Externe Bogdan Aurescu a discutat, luni la Paris, cu preşedintele Emmanuel Macron şi i-a mulţumit acestuia pentru spriijnul ferm pe care Franţa îl acordă în procesul de aderare a României la spaţiul Schengen.
„Am fost onorat să discut astăzi, pe scurt, cu preşedintele Emmanuel Macron, în marja Conferinţei ministeriale a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova de la Paris. I-am mulţumit preşedintelui francez pentru susţinerea fermă a Franţei în procesul aderării României la Schengen”, a scris Bogdan Aurescu, luni pe Twitter.
