Ministrul Justiției, Robert Cazanciuc, a atacat decizia Senatului de a repinge proiectul de lege privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare a Bunurilor Sechestrate, precizând că un astfel de vot este împotriva intereselor României.
„Am văzut câteva titluri de presă puțin mai devreme, care vorbeau despre o ‘marțea neagră’. Nu aș spune că e un fel de ‘marțea neagră’, dar oricum este un vot împotriva intereselor României ceea ce s-a întâmplat astăzi în Senat. Plecasem destul de optimist de dimineață la Senat, chiar îmi pregătisem un discurs în care încercam să spun că avem ocazia împreună cu senatorii să demitizăm acest ‘marți 13’ și să arătăm că lucrurile pot să fie și altfel decât în percepția populară. Din păcate nu a fost așa, am avut un vot împotrivă, împotriva unei legi, împotriva intereselor României”, a afirmat Cazanciuc, citat de agerpres.ro.
Ministrul a declarat că nu renunță la intenția de a adopta acest proiect de lege.
„Am discutat la grupurile politice — la PSD, la PNL la UDMR. Am crezut că am o înțelegere a unor lucruri discutând articol cu articol pe acest proiect de lege. Din păcate, nu am primit propuneri concrete de îmbunătățire a textului de lege. (…) PSD nu a reușit să mobilizeze toți senatorii la vot astăzi și PNL a votat împotrivă, în ciuda a ceea ce discutasem la nivelul grupului parlamentar”, a precizat ministrul Justiției.
