Skip to content
Politică

Ministrul Muncii e foarte vocal la TV, dar a generat restanțe în PNRR, afirmă liberalul Gheorghe Falcă

Gheorghe Falca Inquam Photos / Octav Ganea

România nu are spiritul reformelor, a declarat la RFI eurodeputatul Gheorghe Falcă. Vicepreședintele PNL vorbește despre restanțele din PNRR și riscul ca România să piardă următoarea tranșă de bani, dacă nu face reformele necesare până în luna martie. Liberalul dă vina pe ministrul PSD al Muncii, Marius Budăi, pentru anumite întârzieri.

„Conform Mecanismului de Redresare și Reziliență, fiecare stat membru, din trei în trei luni, prezintă un raport la Bruxelles, cu referire la reformele pe care le-a realizat, asta înseamnă jaloanele pe care trebuie să le atingem și de două ori pe an, deci la șase luni de zile, se fac tragerile, sumele de bani deja programate în relația dintre statul membru și Comisia Europeană, astfel încât, cu banii pe care-i primesc, să realizeze investițiile prognozate în planurile naționale de redresare și reziliență. România până în decembrie trebuia să realizeze un număr de reforme (…). S-a discutat la Bruxelles, au fost schimburi de scrisori și evident, Bruxelles-ul a acceptat ca până în luna martie să finalizăm aceste reforme, astfel încât în martie, când trebuie să primim această tranșă, să fim cu jaloanele atinse”, a spus Falcă.

Întrebat dacă asta înseamnî că banii din PNRR sunt blocați în prezent sau pur și simplu suntem în cadrul unui calendar, Falcă a răspuns: „Aici, termenul blocați nu se potrivește, pentru că dacă nu ai trimis reformele, nu vin banii, ei se blochează natural, orice stat membru știe că dacă nu a finalizat reformele, nu are cum să primească banii. În schimb, așa cum avem în PNRR, dar și cum s-a aprobat anul trecut în bugetul UE, statul membru, ajungând la jumătatea perioadei de implementare a mecanismului de redresare și reziliență, poate să facă mici modificări, care pot fi generate de faptul că am avut aceste evenimente geo-politice și economice fără precedent, care au făcut unele modificări în prețurile pe care le-am resimțit și atunci Comisia permite statelor membre să facă anumite modificări, dar din ce știu eu, greu se vor face modificări la reforme și pot fi realizate modificări la investiții, când statul constată că s-ar putea să nu atingă finalizarea acestor investiții în 2026 și să împartă anumiți bani tot pe anumite direcții”.

Potrivit lui Falcă, dacă până în martie nu se realizează reforme, atunci România nu va lua tranșa din PNRR. „Asta nu înseamnă că nu o iei de tot, asta înseamnă că vei munci până în aprilie, mai, iunie și în momentul în care îți finalizezi reformele, atunci vei lua tranșa, dar asta este destul de dificil pentru administrațiile locale și administrațiile centrale care folosesc acești bani, pentru că aceste tranșe au un ritm de venire în țară de două ori pe an, astfel încât să asigure cu bani investițiile necesare, deci nu poți merge foarte departe cu așteptarea realizării acestor reforme, pentru că pierzi ritmul investițiilor. Există întârzieri, pentru că aceste reforme trebuiau să fie finalizate în decembrie. Păi, trei astfel de reforme sunt la Ministerul Muncii. Eu tot îl văd la televizor pe domnul ministru al Muncii, dar el trebuia în decembrie să fi finalizat reforma pensiilor speciale, care are nevoie de o dezbatere publică. Reforma salarizării, care la fel, este foarte importantă, salarizarea bugetară. Mai avem reforma Pilonului II de pensii, pentru a prezenta sustenabilitatea pensiilor din acest pilon. Sunt trei direcții mari. Noi am finalizat protecția avertizorului (de integritate-n.r.) de către Parlamentul României, a fost întoarsă de președinte, să zicem că acolo vom atinge acest jalon”.

Gheorghe Falcă a mai spus că România nu are spiritul reformelor: „Noi vorbim foarte mult și la televizor, vorbim foarte mult și în spațiul public pe teme politice, dar reformele, care înseamnă asumare, care înseamnă schimbare, care înseamnă comunicare cu societatea lasă de dorit și asta nu de azi-de ieri. Eu sper ca în aceste luni de zile, Guvernul și miniștrii în special pe aceste domenii să fi lucrat, astfel încât la sfârșitul lui martie să trecem aceste legi prin Parlament. Avem și nevoie de timpul de consultare, adică CE să verifice stadiul acestor reforme și îndeplinirea corectă a acestor reforme și evident să luăm această tranșă de peste trei miliarde de euro, care să ne permită să continuăm investițiile majore în România, pentru că avem, har Domnului, o sumă foarte mare de bani și o șansă foarte mare de a realiza investiții majore, vorbim de autostrăzi, vorbim de căi ferate. Mai mult de atât, noi am aprobat săptămâna aceasta în Parlamentul European programul REPowerEU, vor veni încă 1,4 miliarde de euro pentru România, bani care vor merge în special în zona de eficiență energetică, de a crește independența energetică a fiecărei țări față de Federația Rusă. Mai mult, Ministerul Muncii are un document realizat împreună cu Banca Mondială, cu referire la pensiile speciale, deci ministerul a fost ajutat de experții BM să găsească soluția optimă, pentru a rezolva cadrul pensiilor speciale. Domnul ministru îl văd foarte vocal la televizor, dar suntem în urmă cu trei jaloane generate de Ministerul Muncii”.

Articolul integral AICI. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *