Skip to content
Economie

Ministrul Muncii: Începem primele plăţi pentru „şomajul tehnic”

bani Inquam Photos / Octav Ganea

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a anunţat marţi noaptea că se încep primele plăţi pentru şomajul tehnic, procedură de care vor beneficia cel puţin un milion de angajaţi.

Începem primele plăţi pentru “şomajul tehnic”. Între ziua în care am scris prima frază în Ordonanţa de urgenţă pentru această măsură de sprijin până la prima plată pentru un om activ din România, un om care trece, acum, printr-o perioadă grea având nevoie de suport, au fost zile în care mi-am forţat limitele. Alături de echipa mea care şi-a pus viaţa personală în aşteptare. Nici scrisul reglementării, pentru o situaţie cu totul nouă, nu este uşor dar nu se compară cu pregătirea punerii ei în aplicare. Pentru mine prima plată înseamnă o familie puţin mai liniştită”, precizează Violeta Alexandru.

Potrivit datelor oficiale ale Ministerul Muncii şi Protecţiei Sociale (MMPS), marţi se înregistraseră 994.407 contracte individuale de muncă au fost suspendate Dintre acestea 302.288 erau din industria prelucrătoare, 191.837 erau din comerţul cu ridicata şi cu amănuntul/repararea autovehiculelor şi motocicletelor, iar 118.874 proveneau din industria hotelurilor şi restaurantelor.

Alte 194.824 de contracte individuale de muncă au încetat, de la instituirea stării de urgenţă şi până marţi, astfel: 38.003 de contracte de muncă în domeniul comerţului cu ridicata şi amănuntul/repararea autovehiculelor şi motocicletelor, 33.660 în industria prelucrătoare, iar 24.505 de contracte de muncă în domeniul construcţiilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *