Skip to content
Opinii & Analize

Minune ateistă: lui USR i s-a arătat în Clotilde sfârșitul

Dacă acum trei zile mă chemai la o cafea să-mi dai un pont tare care suna așa „Clotilde Armand a făcut și a dres cu fondurile” nici n-aș fi clipit și aș fi zis: „altceva ai?”. Pentru că tot ce face tipa asta mi se pare complet previzibil. O cunosc de 20 de ani.

Mai exact: cunosc cel puțin o sută de oameni identici cuea. Cultură corporatistă hardcore, cu 90% goană după target, recunoaștere și bani și 10% charismă. N-am reușit să agreez nici de-un vin de seară asemenea oameni, care par că s-au născut cu sacoul pe ei și cu neologismele pe cerul gurii și sunt în principiu doar furioși că nu-i place tot universul.

Așa că atunci când a apărut tipa asta pe scena politică și a găsit o justificare de 30 de minute la faptul că o companie pe care a reprezentat-o a luat o pălărie de bani de la statul român ca să facă nimic am zis „nextși n-am mai urmărit-o. Eram convins că îi va ajunge un mandat ca să se facă de bască de o sută de ori și de fiecare dată să susțină că n-a făcut nimic greșit.

Nu mă miră nici că USR a ieșit să o apere mediatic, deși nu-s numai tâmpiți în partidul ăla, știu și ei diferențele dintre demnitar și funcționar public și dintre sporul de primar și cel de manager de proiect. E tehnica lor favorită, metoda Bill Clinton (tipul care a jurat în Congres că nu a făcut sex oral cu o tipă iar pe urmă a explicat că la el în sat când i-o bagi în gură nu e sex și de-aia a jurat ce-a jurat).

Păcat că USR nu se uită la ce s-a ales de cariera lui Clinton: praful. Mai are un pic și o să umfle baloane la petreceri de copii. Ar înțelege că nu pot să o țină la infinit cu „ai noștri au mereu dreptate”, „ai noștri n-au făcut nimic rău niciodată sauai noștri sunt cei mai corecți și deștepți și bine intenționați politicieni din cosmos„.

Aștept cu maxim interes ziua în care USR o să iasă să condamne public ce-a făcut un userist. În fond, în biblia bolșevică așa scrie: critica face bine, iar autocritica și mai bine. Iar dacă n-o să se întâmple partidul o să dispară. Românii nu-i plac pe oamenii perfecți și nu votează zei. N-ați văzut că și pe Halep o porcăiesc pe net, dar o așteaptă cu flori la mall?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *