Mircea Rednic a ajuns la ce-a de-a patra sa „descălecare” în Şoseaua Ştefan cel Mare şi are mare nevoie de suportul fanilor. Rednic ştie că doar suporterii îl pot ajuta să scoată echipa din zona periculoasă în care se găseşte şi nu se dă în lături să le ceară ajutorul.
Tehnicianul a publicat pe pagina de facebook a clubului un film în care îi cheamă pe fani la stadion la primul meci pe care îl va disputa în Ştefan cel Mare, transmiţându-le şi cântecul care îi place cel mai mult din repertoriul Peluzei Cătălin Hîldan.
Dinamo va întâlni luni, de la ora 21.00, echipa Dunărea Călăraşi, pe stadionul din Şoseaua Ştefan cel Mare.
