Skip to content
Politică

Misterul din pădurea lui Dragnea scos la iveală. Cine a avut de câștigat

http://loon.ro

Jurnaliștii de la Rise Project au publicat, vineri, o nouă investigație care arată o asociație înființată de Liviu Dragnea la sfârșitul anilor ‘90.

Liderul PSD nu reușește să mai surprindă pe nimeni cu modul în care acesta și-a consolidat averea. Politicianul, mai în glumă mai în serios este moșierul Teleormanului, denumire primită în urma tunurilor imobiliare pe care le-a dat după căderea regimului comunist și a fost destul de abil să treacă la privatizarea mai multor instituții, ba chiar mai mult, Dragnea nu s-a oprit aici și a întins tentaculele sale până pe însoritele meleaguri din Brazilia.

Citește și:„Bună dimineața, Liviu!” Investigație-BOMBĂ: Încrengăturile din Brazilia

Astfel, Rise Project prezintă în episodul de azi al investigației începuturile lui Liviu Dragnea în lumea afacerilor și cum transformă orice pasiune, într-o mașinărie de făcut bani. Investigația nu se oprește aici,  deoarece apar personaje noi, destul de apropiate de liderul PSD. Investigația celor de la Rise Project are la bază o documentare amplă, susținută de argumente viabile.

Povestea afaceristului Liviu Dragnea începea în anii ‘90 când pășea hotărât în politică, ocupând  funcția de consilier local la Turnu Măgurele din partea Partidului Democrat, iar numai la câteva luni distanță,  proaspătul politician era numit prefect al județului Teleorman. În același an a devenit și vânător cu acte-n regulă. A primit legitimație de la Asociația Vânătorilor și Pescarilor Teleorman.

În 1998 politicianul a mers la  Tribunalul Teleorman, cu pașaportul diplomatic deținut în calitate de prefect al județului și cu 5 milioane de lei (500 RON) a înființat Asociația Vânătorilor și Pescarilor Turris (AVPS Turris). Istoria acestei ascociații este foarte complicată, deoarece sediul se afla chiar în incinta hotelului Turris, hotel ce fusese privatizat și preluat mai târziu de soția lui, Bombonica Dragnea (Prodana). Potrivit documentelor, sediul asociației era subînchiriat de la firma Dacorom SRL, înființată chiar de Dragnea la începutul anilor ‘90.

”O asociație înființată de Liviu Dragnea la sfârșitul anilor ‘90 a fost punctul de pornire al unei afaceri cu terenuri de vânătoare întinse pe zeci de mii hectare în două județe. După aproape 20 de ani, timp în care tranzacțiile cu terenuri au fost derulate de interpușii șefului PSD, fiul acestuia, Valentin, a devenit unul dintre principalii beneficiari. RISE Project a documentat întreaga operațiune, de la semnătura inițială a lui Dragnea până la apariția fiului în afacere.

  • Prietenii lui Liviu Dragnea au cumpărat o pădure de 260 de hectare în Teleorman.
  • Apoi, pădurea a fost transformată în complex privat de vânătoare și, până anul trecut, a fost în proprietatea firmei lui Valentin Dragnea. S-a întors înapoi la apropiații tatălui.
  • Când nu conduce țara, președintele PSD se relaxează aici, împușcând animale, umăr la umăr cu acoliții săi politici.
  • Apropiații lui Dragnea gestionează acum fonduri de vânătătoare de zeci de mii de hectare în două județe.”

Citiți întreaga investigație aici

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *