Fostul președinte al Ligii Profesioniste de Fotbal (LPF) Dumitru Dragomir a lansat miercuri o acuzație incendiară la adresa ex-președintelui României Traian Băsescu, susținând că acesta l-ar fi amenințat.
Mitică Dragomir dă vina pe Federația Română de Fotbal (FRF) în cazul dezafilierii clubului Universitatea Craiova al lui Adrian Mititelu. Cel poreclit „Corleone” a lansat atacuri virulente la adresa lui Mircea Sandu și a juristului FRF, a făcut dezvăluiri din viața nevăzută a naționalei și a anunțat că tot scandalul din jurul „Științei” a plecat de la Traian Băsescu, scrie miercuri Libertatea.
„Tot scandalul cu Mititelu se trage de la inaugurarea Arenei Naționale. Atunci Marcel Pavel nu a cântat tot imnul și a cântat până la strofa cu Traian. În plus, Emil Boc a primit invitația foarte târziu și întârziase la meci. Mircea Sandu nu știa – luase ceva în nas. Atunci m-a sunat Traian Băsescu, președintele. M-a amenințat și mi-a zis să îmi iau avocat că mă termină și mă trimite în judecată”, a afirmat Dragomir.
