Skip to content
Societate

Mitropolitul Ardealului: Nu putem fi izolaţi spiritual

Inquam Photos / Liviu Florin Albei

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a afirmat că nu putem fi izolaţi spiritual şi trebuie să credem că Dumnezeu „după încercare, ne va da şi mulţumire şi bucurie”, relatează Agerpres.

„În aceste clipe în care ne-am simţit din punct de vedere fizic într-o retragere, într-o izolare, nu putem fi izolaţi din punct de vedere spiritual. Am fost alături şi împreună în liturghia noastră cu îngerii din ceruri, cu sfinţii lui Dumnezeu, cu sufletele tuturor celor care au plecat din lumea aceasta şi sunt în lumea veşnicei, dar şi cu cei care sunt în spitale şi mai ales cu cei care zi şi noapte străjuiesc la capul celor care sunt în frica morţii în orice clipă a vieţii lor. Comuniunea aceasta trebuie întărită cu putere şi cu nădejdea că Dumnezeu, după încercare, ne va da şi mulţumire şi bucurie şi va fi mare bucuria întâlnirii noastre cu bisericile noastre, cu slujbele noastre de obşte, cu slujbele în care cerul şi pământul îl laudă pe Dumnezeu spre slava Lui şi spre mântuirea noastră”, a spus duminică ierarhul.

Mitropolitul Ardealului, Laurenţiu Streza, a liturghisit în Capela mitropolitană „Sfântul Nichita Romanul” din Sibiu, potrivit informaţiilor publicate pe pagina oficială de Facebook a Mitropoliei Ardealului.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *