Președintele Partidului Național Liberal (PNL), Ludovic Orban, a declarat luni într-o conferință de presă că Biroul Politic Național al PNL a adoptat propunerea de modificare a statutului partidului referitoare la demiterea președinților filialelor teritoriale. Astfel că, Orban va putea înlocui orice președinte județean cu majoritate simplă, și nu cu doua treimi dintre voturi asa cum este prevăzut pană acum. Propunerea șefului liberalilor va fi supusă votului în Consiliul Național al PNL, programat în data de 4 august 2018.
Redacția PSnews.ro a analizat însă statutul PNL pentru a vedea care este procedura prin care aceste modificări pot fi făcute în mod statutar în cadrul partidului. Așadar, vă invitam să citiți în cele ce urmează interpretarea pe articole.
Înainte de toate, art. 61, 2), referitor la atribuțiile congresului PNL, prevede ca:
”Congresul PNL este unica instanță care stabilește linia politică generală a partidului, alege Moțiunea, președinții CA și CNRC și adoptă și modifică Statutul. ”
Ceea ce înseamnă în mod clar ca singurul organism care poate valida propunerea președintelui PNL de ieri este congresul. Mergând mai departe, aflam prin articolele 79 si 80 următoarele:
”Art. 79
1. Consiliul Național (CN) este organismul de conducere, decizie politică și organizatorică al PNL în perioada dintre
Convențiile Naționale. În acest sens, CN poate adopta orice hotărâre de competența CON, cu excepția adoptării de noi moțiuni, a unui nou Statut sau alegerii unor noi președinți ai CA și CNRC.
2. CN adoptă hotărâri în prezența majorității membrilor, cu majoritatea voturilor exprimate, dacă prin dispoziții
speciale ale prezentului Statut nu se prevede altfel.
Art. 80
1. În cazul în care împrejurările impun de urgență o schimbare majoră a Programului Partidului sau a Statutului,
CN poate adopta astfel de hotărâri cu obligația de a le supune ratificării Congresului PNL, in termen de 60 zile. 2. Hotărârile de la alineatul 1. se adoptă cu 2/3 din voturile exprimate.”
Așadar, în cazul în care modificările propuse de Orban vor fi supuse votului Consiliului Național, acesta va fi obligat să organizeze, în termen de 60 de zile, Congresul PNL mult așteptat de către contestatarii șefului liberal deoarece acest organism poate decide și alegerea unui nou președinte.
PSnews.ro a luat legătura cu deputatul Mihai Voicu, fost purtător de cuvânt și vicepreședinte PNL pentru un punct de vedere referitor la situația prezentată mai sus. Astfel, contactat luni de redacția noastră, deputatul liberal ne-a confirmat temerile:
”Pentru a această propunere să fie validă trebuie să mai treacă prin încă două etape. Prima etapă este sâmbătă la CN, unde este nevoie de un vot de 2/3 în favoarea propunerilor. Ieri au fost doar niște propuneri, deci ele nu sunt în vigoare, evident. Mai important este că, scrie clar în statut, în condițiile în care sâmbătă se vor întruni cele două treimi, este nevoie de un congres în termen de 60 de zile pentru a ratifica decizia consiliului, iar de abia după aceea se poate înscrie la Tribunalul București, la registrul partidelor politice, modificarea statutară. Lucrurile sunt clare aici – nu pot interveni discuții. Acesta este calendarul, iar autorii propunerilor modificării statutului trebuie să își asume acest lucru”, a subliniat Mihai Voicu.
Întrebat dacă este posibil ca, daca se va ajunge în congres cu aceste modificări, să se solicite și alegerea unui nou președinte de partid, dl. Voicu ne-a spus că este mai important să se aștepte întai votul Consiliului Național.
”Nu știu, să ajungem pană acolo. Să vedem întai dacă sambătă vor fi 2/3 din voturi. În ceea ce privește acuzațiile de fraudare a votului din BPN, îmi pare rău, dar nu pot sa fac niciun comentariu pe acest subiect pentru ca nu sunt membru BPN. Dacă cei care au fost de față au semnalat nereguli, sunt convins că vor acționa în consecință.”, a încheiat deputatul.
