În contextul în care Dan Șova a scăpat, miercuri, de malaxorul Direcției Naționale Anticorupție, după ce nu s-a întrunit numărul necesar de voturi pentru aprobarea solicitării de încuviințare a reținerii și arestării pe numele acestuia, jurnalistul Moise Guran a explicat care ar fi urmarea apărării imunității lui Dan Șova.
Astfel, Moise Guran este de părere că zilele guvernului Ponta sunt numărate.
”Eu cred că zilele guvernului Victor Ponta sunt numărate și că, prin apărarea imunității amicului său Dan Șova, liderul PSD tocmai și-a pus cruce guvernării. Nu știu, poate a făcut-o intenționat, poate credea că interesul nostru pentru reducerile de taxe promise prin noul Cod Fiscal va fi mai mare decât respectul pentru democrație și decât ura pentru corupție. Sau, poate Victor Ponta pur și simplu nu a avut de ales, fiind nevoit să îl apere pe Șova ca să nu ajungă el însuși la DNA.”, a scris Moise Guran pe biziday.ro.
În același timp, jurnalistul trage un semnal de alarmă și îi cere președintelui Klaus Iohannis să înțeleagă că „forța funcției sale constă nu atât în atribuții pe care Constituția le prevede explicit sau implicit, cât mai ales în votul de reprezentativitate supremă pe care națiunea i l-a dat”, altfel „degeaba a mai devenit președinte”.
“Președintele Klaus Iohannis trebuie să înțeleagă, în primul rând, că a ajuns la conducerea țării tocmai pentru ca voturi în Parlament, precum cel dat pentru Dan Șova, să nu mai existe niciodată.
De asemenea, președintele Klaus Iohannis trebuie să înțeleagă că încrederea pe care a primit-o de la români este mai puternică decât orice majoritate parlamentară, iar forța funcției sale constă nu atât în atribuții pe care Constituția le prevede explicit sau implicit, cât mai ales în votul de reprezentativitate supremă pe care națiunea i l-a dat.
Nu mi-am dorit niciodată un președinte jucător, dar cred că un Klaus Iohannis care ar cere oamenilor să protesteze în stradă împotriva unui parlament antisocial nu va deveni un președinte jucător. Și asta pentru că jobul său primordial este acela de apărare a societății, deci a valorilor sociale, inclusiv împotriva unei majorități parlamentare, dacă aceasta devine antisocială.
Dacă va înțelege că rolul său este, în astfel de situații, să canalizeze energiile opiniei publice, să se facă purtătorul de cuvânt al frustrărilor populației în fața supra-oamenilor din Parlament, atunci poate Klaus Iohannis nu își va rata momentul istoric. Cel al lui Ponta a trecut. Abia acum este momentul lui Johannis. Altfel, degeaba a mai devenit președinte.”, conchide Moise Guran.

Poate ii cere domnul Guran presedintelui nostru sa faca si un lucru pe care l-a promis multimii in campania electorala, anume sa renunte si domnia sa la propria imunitate inventata de Traian Basescu. Apoi da, are dreptul moral sa se uite si sa critice si pe altii.
D-nul Presedinte ales ar trebui sa se exprime prin viu grai, in fata cat mai multor oameni la ore de maxima audienta. Nu doar pe facebook, prin comunicate. Romanii trebuie sa vada atitudinea transata a presedintelui in aceste situatii.
Domn Guran, citeste Constitutia bade, ca m-am saturat de ineptiile totalitare ale unor politicieni si jurnalisti. Gurane estei mancator de rahat…scuze…