Vedeți în rândurile de mai jos ce moment delicat a avut loc între președintele SUA, Donald Trump, și cancelarul Germaniei, Angela Merkel, chiar în fața presei.
Trump a refuzat să dea mâna cu Merkel, în timpul primei întâlniri a celor doi de la Casa Albă. Intrevederea celor doi lideri politici a fost destul de stânjenitoare, după cum notează The Independent citat de Evenimentul Zilei.
Donald Trump s-a întâlnit cu cancelarul german, Angela Merkel, la Casa Albă pentru prima dată față în față. Când jurnaliștii prezenți la întrunire le-au cerut celor doi să-și strângă mânile, atitudinea lui Trump a fost una ostilă.
Președintele Statelor Unite ale Americii a atacat-o de mai multe ori pe Agela Merkel susținând că politica portilor deschise pe care o adoptă reprezintă o „eroare catastrofală și distruge Germania”.
https://www.youtube.com/watch?v=n-ijX9-_nfM
În momentul în care jurnaliștii au cerut o strangere de mână din partea celor doi, Angela Merkel l-a întrebat pe Donald Trump: „Vrei să ne strângem mâna?”. Trump s-a întors către cancelarul german, dar a continuat să-și țină mâinile împreunate și picioarele depărtate.
Angela Merkel a fost condusă la Casa Albă într-un SUV de culoare neagră și a fost așteptată de o gardă militară de onoare.
În ciuda atitudinii ulterioare a președintelui SUA, cei doi lideri politici și-au dat mâna și au schimbat câteva cuvine, în momentul în care Merkel a sosit la sediul președinției.
