UPDATE 15:49
Liderii celor două Corei au semnat ”Declaraţia de la Panmunjom”, în urma întâlnirii istorice pe care au avut-o vineri.
Deși teoretic cele două state se află încă în război, declarația semnată vineri conține mai multe elemente care ar putea ajuta la stingerea conflictului, informează News.ro.
În conținutul declarației este menționată denuclearizarea peninsulei, încercarea de a stabili un regim de pace „permanent și solid”, dar și întreprinderea de întâlniri regulate între cei doi lideri, pentru a putea fi consolidate relațiile intercoreene. De asemenea, mai este menționată reunirea familiilor coreene despărțite, participarea comună la evenimentele sportive internaționale, dezarmarea, precum și începerea unei noi ere a păcii, mai adaugă sursa citată.
–––––––
Un moment istoric s-a desfășurat vineri dimineață, când liderii Coreei de Nord și de Sud s-au întâlnit pentru prima oară de când Kim Jong-un l-a înlocuit pe tatăl său.
O altă premieră a zilei a fost faptul că liderul de la Phenian a călcat pe teritoriul Coreei de Sud. Întâlnirea a avut loc la graniță, în zona demilitarizată. Dictatorul nord-coreean Kim Jong-un şi preşedintele sud-coreean Moon Jae-in. Şi-au strâns mânile preţ de 24 de secunde, timp în care fiecare a stat de partea sa a graniţei. Primul care a trecut hotarul a fost liderul de la Phenian. Apoi, ţinându-se de mână, cei doi au trecut împreună în Nord, pentru câţiva paşi, şi s-au întors în Sud, relatează Digi24.ro.
Mai mult decât atât, Kim Jong-un a semnat în cartea de onoare din Casa Păcii, notând: ”Acum începe o nouă istorie. O eră a păcii, începând de la originea istoriei”.
Discuția propriu-zisă dintre cei doi a durat două ore. Urmează ca liderii să ia prânzul separat, apoi să se întâlnească după-amiază, când vor planta un copac la frontieră.
Citiți mai multe AICI
