Maica Tereza, laureată a premiului Nobel pentru Pace și una dintre cele mai emblematice personalități ale secolului trecut, a fost declarată sfântă duminică de către Papa Francisc.
Tereza de Calcutta va fi prin urmare canonizată cu o zi înainte de comemorarea ei, la 19 ani de la moarte, în acest oraș indian și în plină desfășurare a Anului Extraordinar al Milostivirii.
Biserica Catolică a aprobat în unanimitate „vindecarea extraordinară” a unui bărbat din Brazilia, în 2008, aflat în fază terminală în urma unor grave probleme cerebrale, după ce acesta s-a întâlnit cu viitoarea sfântă, scrie romaniatv.net.
Cu aprobarea din partea Papei a acestui al doilea miracol, considerat obligatoriu pentru canonizare, s-a încheiat procesul în cadrul căruia Maica Tereza a fost beatificată în 2003, în timpul pontificatului Papei Ioan Paul al II-lea, care a numit-o „neobosita binefăcătoare a omenirii”.
