Moţiunea de cenzură depusă vineri noaptea de parlamentarii USR PLUS şi AUR se va afla luni de la ora 12:00, pentru a 3-a oară pe agenda Birourilor permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor, pentru a stabili calendarul.
Asta după ce iniţial fuseseră convocate vineri, la ora 23,00, dar şedinţa nu a putut avea loc din lipsă de cvorum, fiind amânată pentru sâmbătă. Numai că nici sâmbătă nu a fost întrunit cvorumul necesar, şedinţa fiind programată pentru luni.
„Nu a existat cvorum din nou. Au fost prezenţi 6 membri ai Biroului permanent de la Senat şi 6 membri de la Camera Deputaţilor. Deci, 12. Cvorumul necesar pentru şedinţă este de 14 membri. Am convocat o nouă reuniune a Birourilor permanente reunite pentru ziua de luni, la ora 12,00”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban.
Moţiunea de cenzură denumită „Demiterea Guvernului Cîţu, singura şansă a României de a trăi!” a fost semnată de 122 de parlamentari şi a fost depusă vineri la Senat şi Camera Deputaţilor.
