Skip to content
Politică

Motivarea magistraților în cazul condamnării Monicăi Iacob Ridzi

În motivarea oferită de Curtea Supremă cu privire la condamnarea fostului ministru al Tineretului și Sportului, Monica Iacob Ridzi, se arată că aceasta a cheltuit iresponsabil, în plină criză economică, fondurile publice și că ar fi încercat să înfluențeze declarațiile subalternilor în perioada desfășurării anchetei.

De asemenea, ÎCCJ a făcut referiri și la bolile de care suferă fostul ministru, care au constituit baza solicitării de grațiere propusă de Președinte, spunând că magistrații judecă faptele, nu bolile inculpatului.

În privinţa situaţiei familiale, Curtea se rezumă a constata că inculpata are doi copii minori, ambii fiind născuţi după declanşarea cercetărilor în prezenta cauză şi în contextul problemelor de sănătate preexistente invocate de inculpată în apărarea sa. Periculozitatea sporită a inculpai rezultă şi din cooptarea unui număr mare de angajaţi ai ministerului într-o activitate infracţională de amploare, informează b1.ro

Monica Iacob Ridzi este condamnată la 5 ani de închisoare pentru abuz în serviciu în legătură cu organizarea Zilei Tineretului din 2009.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *