Fostul premier al României, Mihai Răzvan Ungureanu, a comentat, în cadrul unui interviu acordat revistei 22, despre cazul prim-ministrului Victor Ponta, dar și despre „jocul” dus de Gabriel Oprea.
Întrebat dacă Ponta va mai rezista în fruntea Guvernului și care ar putea fi costurile, Mihai Răzvan Ungureanu a declarat că dacă premierul și-ar fi dat demisia după „vizita” la DNA, „acest lucru l-ar fi ajutat să-și reconstruiască o carieră politică ulterioară clarificării problemelor sale în justiție și n-ar fi pus propriul partid în situația foarte tensionată de a-l apăra în Parlament, folosind mecanismul imunității”.
„Eu mă așteptam ca premierul să-și dea demisia în modul cel mai demn și cumva dând probă de maturitate politică, în clipa în care a pășit pe poarta DNA. Ar fi fost de două ori important pentru domnia sa ca acest lucru să se întâmple. L-ar fi ajutat să-și reconstruiască o carieră politică ulterioară clarificării problemelor sale în justiție și n-ar fi pus propriul partid în situația foarte tensionată de a-l apăra în parlament, folosind mecanismul imunității. Exista o puternică reacție la nivelul structurilor locale, care sunt pur și simplu buimăcite, nu mai înțeleg în confuzia lor ce se întâmplă la București. Există o frământare mare acum în interiorul PSD legată de succesiunea potențială la conducerea partidului.
Există discuții care se duc pe mai multe planuri în interiorul PSD. La nivelul conducerii, acolo unde apar și numele de persoane, la nivelul organizațiilor locale, acolo unde lumea încearcă să ghicească încotro se duce fluxul de autoritate, spre ce grup din conducerea centrală, care va scoate la iveală viitorul președinte al partidului, ce se va întâmpla în momentul în care d-l Ponta nu mai este prim-ministru și, dacă funcția de prim-ministru este ombilical legată de funcția de președinte al PSD, dacă poate să rămână președinte, în absența autorității sale executive? Care este relația cu UNPR, ce se întâmplă? E vorba de saprofitism sau e vorba de parazitare? Sunt întrebări care au început să vină cu putere la suprafață, pentru că n-a mai rămas chiar așa mult timp până în 2016, la alegerile locale”, a declarat Mihai Răzvan Ungureanu.
Totodată, Ungureanu a discutat despre „jocul” pe care îl face Gabriel Oprea, comentând elementul „neclar” din atitudinea președintelui UNPR.
„Pentru mine este ceva neclar aici. Din perspectiva mea, interesul național, expresia pe care o aud foarte des invocată când e vorba de UNPR, înseamnă și susținerea luptei împotriva corupției. Înseamnă să votezi ca domnii Șova și Ponta să aibă ridicată imunitatea parlamentară, aplicând în modul cel mai principial și mai corect cu putință ceea ce afirmi în realitate. Aici îmi este mie neclar. Eu sunt convins că d-l general Oprea e foarte rezonabil politic, de altfel, nimeni nu poate să pună la îndoială supraviețuirea politică și capacitatea domniei sale de a se plia pe autoritate, salvându-și formațiunea sau dându-i un sens. Pe de altă parte, trebuie să recunoaștem că o schimbare de majoritate parlamentară care, să spunem, ar aduce opoziția la guvernare, aritmetic obligă la compromis cu UNPR. Acel compromis, deși au existat negocieri, nu s-a putut încă alcătui”, a mai declarat Ungureanu.
