„Mulți dintre decidenții europeni consideră că România a fost, cel puțin în ultima perioadă, un haos politic și medical” a declarat europarlamentarul PSD Victor Negrescu. Invitat la Puterea Știrilor, social-democratul a explicat că țara noastră a ratat mai multe beneficii din partea UE. „Ne-a oferit bani pentru a achiziționa teste care să fie folosite într-o manieră gratuită la nivelul populației. România, guvernanții, ministrul USR de la Sănătate a uitat să trimită hârtiile pentru a beneficia de această finanțare, de teste gratuite pentru populație”, a precizat Negrescu.
„Sincer, mulți dintre decidenții europeni consideră că România a fost, cel puțin în ultima perioadă, un haos politic și medical. Au fost surprinși să constate și discrepanțele între ceea ce spunea Guvernul și realitatea de pe teren. Ei tot timpul spuneau la Bruxelles că totul este perfect, au învins pandemia, economic totul merge perfect. Ori, vedem inclusiv astăzi o scădere a predicțiilor Comisiei Europene în tot ceea ce înseamnă creșterea economică a României, deci lucrurile în realitate sunt diferite.
Să știți că toți ne-au îndemnat să găsim soluțiile pentru a oferi stabilitate României, în diferite maniere. Fie printr-o formare a unei coaliții, fie prin alegeri anticipate, care știm foarte bine că sunt foarte greu de făcut, conform legislației și Constituției din România. Și-ar dori ca în România să fie stabilitate. Au fost și ei oarecum surprinși să constate că împingem înainte formarea unei mari coaliții, dar astăzi mulți dintre liderii europeni au salutat această responsabilitate din partea PSD. Vom vedea ce se întâmplă la final, însă aceștia și-ar dori soluții în plus. Aici România a ratat niște momente și nu aș vrea să trecem peste ele. UE ne-a oferit bani pentru a achiziționa teste care să fie folosite într-o manieră gratuită la nivelul populației. România, guvernanții, ministrul USR de la Sănătate a uitat să trimită hârtiile pentru a beneficia de această finanțare, de teste gratuite pentru populație. Au mai fost momente ratate. A existat acel apel pentru IMM-uri din bani europeni, care ulterior a fost retras, Măsura 3. Din nou, UE ne-ar fi permis să facem lucrul acesta. Mai existau și fonduri pentru zona de ajutor de stat. Din nou, am ratat. Ne dau mijloacele,, dar trebuie să profităm noi de ele”, a declarat Victor Negrescu, la Puterea Știrilor.
