Mutări de ultim moment pe scena politică. Surse politice au declarat pentru PSnews.ro că președintele PNL, Ludovic Orban, a anunțat luni, în ședința Biroului Executiv, înscrierea în PNL a 4 parlamentari ALDE. Este vorba despre deputații Toma Petcu, Calota Florica Ica, Ion Tabugan și Marius Gheorghe Surgent.
Tăriceanu rămâne să stingă lumina la ALDE
Amintim că deputatul ALDE, Ică Calotă, preşedintele ALDE Teleorman anunța încă de săptămâna trecută că el și aproximativ 12 deputaţi ai formaţiunii vor părăsi partidul într-o săptămână.
„Un lucru este clar, nu mai avem grup parlamentar. În momentul de faţă, în ALDE eu nu mai rămân. Dar unde şi spre ce zări voi pleca, nu aş putea să vă spun încă. Suntem un grup de parlamentari care vom pleca spre nişte destinaţii. În maxim o săptămână, zece zile, voi anunţa către ce voi merge. Suntem 23 de parlamentari, dintre care minim 12 şi maxim 16 parlamentari vom pleca din ALDE”, a afirmat Calotă.

Poate asa se sparge unul din clanuri !!