Skip to content
Politică

Mutu acuză: moștenirea lui Mănescu ustură la buzunar cu milioane de lei

masapresei.ro

Actualul primar PSD al Sectorului 6, Gabriel Mutu, acuză că moștenirea predecesorului său, PNL-istul Rareș Mănescu, ustură la buzunar cu milioane de lei.

Într-un interviu publicat, marți, de Mediafax, Mutu a dezvăluit că reamenajarea realizată cu bani de la Uniunea Europeană a Parcului Drumul Taberei (Moghioroș) nu s-a realizat corect, astfel încât acum Primăria Sectorului 6 e obligată să restituie Ministerului Dezvoltării, din bugetul local, nu mai puţin de opt milioane de lei.

„La parcul Drumul Taberei, problema este mult mai complexă în sensul că, în opinia mea, proiectul a fost greşit de la bun început. Soluţiile tehnice pe care acei proiectanţi, arhitecţi le-au prezentat şi au şi devenit obligatorii au fost greşite. În acest moment noi suntem puşi în situaţia în care, pentru a rezolva aceste probleme, fie trebuie să dăm bani înapoi, fie trebuie să cheltuim bani în plus. Nu avem altă formulă, pentru că contractul de finanţare prevede foarte clar că dacă înlocuieşti o soluţie tehnică aprobată şi finanţată, banii alocaţi pentru acea soluţie trebuie plătiţi din bugetul local şi, categoric, soluţia pe care o aplici pentru a înlocui soluţia iniţială te costă în plus bani din bugetul local. Aleile din interiorul parcului au fost prevăzute cu pietriş mărgăritar stabilizat cu răşină şi care grosimea acestui strat este sub un centimetru. Niciodată această soluţie, acel pietriş nu va rezista şi de fiecare dată, la fiecare an, vei fi obligat să faci intervenţii pe acele suprafeţe. Şi nu sunt puţine. Parcul Drumul Taberei este cel mai mare parc din Sectorul 6, are în jur de 17 hectare şi discutăm de foarte multe alei, iar soluţiile aplicate au fost greşite de la bun început şi noi suntem puşi în situaţia de a schimba aceste soluţii pentru că nu avem altă variantă tehnică. Pe de-o parte trebuie să dăm bani înapoi pe finanţare europeană, iar pe de altă parte soluţia pe care o vom aplica necesită bani. De unde? Din bugetul local”, a detaliat edilul.

Cu toate acestea, Gabriel Mutu a dat asigurări că Primăria Sectorului 6 nu va închide parcul.

„Nu, nu intenţionăm să îl închidem, însă vom avea zone din parcul Drumul Taberei care vor fi protejate, astfel încât să putem face intervenţii pe aleile respective. Pe spaţiul verde intenţionez să plantăm copaci noi, deci să venim cu mai mult verde. Pentru că există zone, din păcate, în acest parc unde numărul copacilor prevăzuţi în acest proiect a fost insuficient şi nu reclam doar eu, o reclamă toată lumea, toţi cei care locuiesc în zonă şi se vede şi cu ochiul liber şi intenţionăm să plantăm copaci în această toamnă”, a zis primarul.

Nu în ultimul rând, edilul a vorbit despre dimensiunea pecuniară a problemei – mai precis, returnarea fondurilor europene primite pentru renovarea parcului.

„Am şi dat banii (europeni înapoi – n.r.). Am avut o corecţie negativă pe care am fost obligaţi să o plătim şi se plăteşte. Sunt în jur de opt milioane de lei pe care îi plătim către Ministerul Dezvoltării. Faptul că vii cu această soluţie pe alei (n.r. pietriş mărgăritar) pentru comisia Europeană a reprezentat un criteriu, sau parte de punctaj suplimentar şi a devenit mai eligibil proiectul, ceea ce din punctul nostru de vedere şi acum se vede, că soluţia nu este în regulă. Gândiţi-vă ce ar însemna într-un parc unde îţi intră mii de oameni, zeci de mii de oameni săptămânal, să ai pietriş. Îl iei în picior, îl arunci pe spaţiul verde, în fiecare săptămână trebuie să îl completezi, deci nu e în regulă”, a arătat Mutu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *