Fostul lider PSD Adrian Năstase pune paie pe foc în politica românească, afirmând că adversarii politici ai Partidului Social Democrat au de ce să fie furioși, după ce miercuri președintele Klaus Iohannis a aprobat numirea în funcția de premier a Vioricăi Dăncilă.
Astfel, fostul șef al Executivului afirmă, pe blogul său, că furia ”prietenilor viclei ai PSD ce așteptau apariţia unui nou UNPR” este justificată, întrucât ”partidul a rămas unit”, relatează B1.ro.
„‘Prietenii’ vicleni ai PSD, care se aşteptau ca luptele din Comitetul Executiv să fie atât de intense încât să apară un nou UNPR, au de ce să fie furioşi, deoarece partidul a rămas unit, chiar dacă unii au pierdut şi alţii au câştigat. Menţinerea unităţii PSD şi a grupului său parlamentar este o veste foarte bună, deoarece planul de guvernare, prezentat în campania electorală, poate fi pus în aplicare”, spune Năstase.
Mai mult decât atât, Adrian Năstase nu vede conflictul de la vârful PSD ca pe o bătălie între persoane, ci „s-au propus idei în legătură cu regenerarea activităţii politice din PSD”, ceea ce a arătat că în interiorul partidului „sunt numeroşi lideri în măsură să gândească în perspectivă, dincolo de interesele politice imediate”.
„Desigur, aşteptarea tuturor este ca disputa legată de guvernul Tudose să fie ultima de acest fel până la alegerile parlamentare din 2020, iar noul guvern să nu fie supus unor noi şocuri politice„, adaugă Năstase.
