Daniel Breaz, fost ministru interimar al Educației, s-a declarat încrezător că „factorii decidenți vor da dovadă de înțelepciune” și vor rezolva criza generată de greva profesorilor.
„Eu cred că factorii decidenți vor da dovadă de înțelepciune, vor conștientiza cât de important este să avem un învățământ de calitate, un învățământ care nu poate fi asigurat decât de oameni de calitate, iar oamenii de calitate pot fi atrași în învățământ, pe lângă alte condiții pe care noi putem să le creăm și trebuie să le creăm legate de dotări, de școli, de infrastructură, prin niște salarii decente.
Eu cred că decidenții vor da dovadă de înțelepciune și vor ajunge la un numitor comun dacă ne dorim să avem într-adevăr o Românie în care copiii noștri să poată învăța în condiții decente și să fie pregătiți de cadre didactice devotate și foarte bine pregătite”, a declarat Daniel Breaz pentru PS News.
Negocieri eșuate, greva continuă
După o nouă rundă de negocieri, de data aceasta cu ministrul Muncii și cel al Educației, sindicaliștii din Educație anunță că nu există niciun motiv să se renunțe la grevă sau la amplul protest de marți.
Liderul de sindicat Simion Hăncescu a declarat că sindicatele au solicitat ceea ce au cerut pe lista de revendicări şi anume găsirea unor soluţii pentru a se acorda o majorare salarizare, până la finalul anului şi cel mai important lucru, să li se garanteze, printr-un act normativ, că în legea salarizării profesorul debutant va avea salariul cel puţin egal cu salariul mediu pe economie.
„Ca variantă pentru creşterea salariilor până la finalul anului le-am propus să se aplice articolul 12 din legea 153, mai concret coeficientul de ierarhizare 1 să fie multiplicat cu 3.000 de lei, cât e salariul minim pe economie şi nu cu 2.500 cât este acum”, a mai spus Hăncescu.
