Skip to content
Politică

Negrițoiu nu a venit în Parlament, dar amenință cu procese

www.ttonline.ro

Președintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Mișu Negrițoiu, reacționează și amenință cu procese, în cazul în care va fi demis de către Parlament.

Șeful ASF a transmis, luni, Legislativului, un mesaj scris în care atrage atenția că revocarea unui membru al conducerii Autorității nu este legal posibilă dacă acesta continuă să îndeplinească cerințele care au stat la baza numirii sale. Negrițoiu atenționează că o astfel de decizie de revocare va fi anulată în instanță, scrie Profit.ro.

Același Negrițoiu (care NU a fost prezent, luni, în fața comisiilor de specialitate, pentru audieri) avertizează că ASF își va apăra „reputația și independența” și susține că, personal, nu se cramponează de funcție și nici nu urmărește obiective personale (precum încasarea unor plăți compensatorii posibile în cazul demiterii, nu al demisiei – n.r.).

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *