Skip to content
Societate

Nelu Tătaru: Următoarele două săptămâni sunt cruciale. De mâine avem legislație, putem interna, putem izola

Inquam Photos / Octav Ganea

Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a făcut o serie de precizări despre epidemia de coronavirus, în urma întâlnirii pe care a avut-o la Palatul Victoria, cu premierul Ludovic Orban și secretarul de stat Raed Arafat.

S-a discutat evoluția ultimelor zile de weekend, pe Valea Prahovei sau litoral. Sunt focare care trebuie urgentate în anchetă. Orice persoană care este depistată pozitiv, să se facă anchetă epidemiologică. Să se identifice contacții. Datele referitoare la anchetă să fie trimise la Ministerul Sănătății.

S-a discutat despre izolare și carantinare, să putem gestiona zonele care au o cazuistică, acolo unde numărul este ridicat. Dacă avem nevoie de personal, detașăm personal, dacă sunt focare în unități non-COVID, le vom transforma în unități COVID.

Avem în studiu focare sau localități. Parametrii sunt 3 cazuri la mia de locuitori, dacă avem așa ceva ne gândim la izolare sau carantinare. Avem 1.900 de paturi în unitățile non-COVID. Gestionăm această situație, este încordată în anumite spitale, în anumite zone.

M-am raportat la o prognoză pe următoarele 7 zile. În măsura în care ne uităm la studii, vor crește cazurile. Următoarele două săptămâni sunt cruciale, vom vedea dacă vom avea o stagnare și vom merge pe un platou. De mâine avem legislație, putem interna, putem izola. Dacă punem în aplicare aceste pârghii, vom putea reduce numărul de infectări„, a declarat Nelu Tătaru la Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *