Skip to content
Politică

Nepăsarea procurorilor i-a lăsat liberi pe doi interlopi craioveni

celula gratii inchisoare penitenciar 1see-Derbent.ru

Citiți mai jos în ce fel nepăsarea procurorilor i-a lăsat liberi pe doi interlopi din Craiova.

Judecătorii de la Tribunalul Dolj au hotărât săptămâna trecută să nu prelungească măsura arestului la domiciliu dispusă față de Vadik Gigi Zavera (zis Gigioc) și Ioneluș Cimpoeru, arestați preventiv în noiembrie 2016, într-un dosar în care au fost acuzați de comiterea unor infracțiuni cu violență. Hotărârea Tribunalului a fost menținută vineri de către magistrații Curții de Apel Craiova, scrie marți Gazeta de Sud.

Procurorii doljeni au reținut în acest dosar că, pe fondul luptei de la vârful celebrei grupări interlope locale „Frăția”, în noaptea de 4 noiembrie 2016, Gigi Zavera i-a cerut unui craiovean să le transmită lui Cantemir Mitre şi Cristian Vlădescu „că le este interzis accesul în cluburile şi localurile cunoscute drept teritoriu de «dominaţie» a grupării «Frăţia», nesupunerea având drept consecinţă exercitarea unor acte de violenţă”. Întâlnirea dintre Vlădescu și Mitre, pe de o parte, și Gigioc și Cimpoeru, pe de altă parte, a făcut ca primul să se aleagă cu o lovitură de sabie în cap și un cuțit în spate, în timp ce Gigioc a fost lovit în cap cu mânerul aceleiași săbii și cu picioarele.

Gigi Zavera și Ioneluș Cimpoeru au fost arestați preventiv pe 18 noiembrie și abia pe 20 martie au reușit să convingă judecătorii să dispună altă măsură preventivă. Astfel, pe 13 martie, procurorii doljeni au cerut și obținut la Tribunalul Dolj prelungirea mandatelor de arestare preventivă emise pe numele celor doi inculpați. Hotărârea Tribunalului a fost contestată la Curtea de Apel Craiova, care a dispus ca Gigioc și Cimpoeru să rămână în arest, însă la domiciliu. Pe 12 aprilie, procurorii doljeni au solicitat, însă fără succes, prelungirea arestului la domiciliu față de cei doi inculpați. Judecătorii de la Tribunalul Dolj au constatat că procurorii doljeni nu au solicitat în termenul legal prelungirea arestului la domiciliu (cinci zile înaintea expirării duratei măsurii, potrivit art. 222 alin. 4, Cod de Procedură Penală), așa că au respins cererea anchetatorilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *