Au apărut nereguli serioase în județul Iași: un contract de transport i-a fost atribuit unei firme-fantomă. Citiți mai jos despre ce este vorba.
O firmă din Paşcani a câştigat traseul Hârlău – Cotnari fără să îndeplinească nici cele mai rudimentare condiţii de transport, iar în 2016 nu a efectuat aproape nicio cursă pe traseul atribuit. Deficienţele au fost găsite abia după verificări făcute de Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Transportul Rutier, care a solicitat retragerea licenţei, scrie Ziarulevenimentul.ro.
O situaţie revoltătoare a ieşit la suprafaţă după ce Inspectoratul de Stat pentru Controlul în Trasportul Rutier (ISCTR) şi Autoritatea Rutieră Română (ARR) au făcut verificări în documentaţiile dintre Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi şi firmele care efectuau transport public judeţean. La sfârşitul anului 2013, în urma unei licitaţii suspecte, firma de transport SC Lemara SRL Paşcani a câştigat traseul Hârlău – Sticlărie – Cotnari fără să îndeplinească nici cele mai elementare condiţii pentru efectuarea transportului comunitar. Potrivit contractului atribuit de către CJ Iaşi, transportatorul urma să presteze servicii în perioada 1 ianuarie 2014 – 30 iunie 2019. Probleme au apărut la începutul acestui an, când autorităţile au observat că autobuzul firmei a „uitat” să mai circule pe acest traseu. În urma controlului, ISCTR Iaşi a găsit nereguli incalificabile pentru transportul public judeţean şi a solicitat la ARR Iaşi retragerea licenţei.
Lipsa licenţei comunitare nu a fost singurul motiv pentru care firma SC Lemara SRL a pierdut licenţa pe traseul Hârlău – Cotnari. Autoritatea judeţeană de transport public a mai sesizat „neefectuarea a mai mult de 95% din totalul curselor lunare necesare a fi efectuate conform programului de circulaţie aferent traseului, fapt repetat mai multe luni la rând, aşa cum reiese din evidenţele autogării SC Auto Dimas SRL”. În plus, ISCTR a descoperit că firma nu are autobuze licenţiate şi nu a mai efectuat traseul respectiv încă de la data de 1 februarie 2016, deşi are contract cu autogara SC Auto Dimas SRL până la data de 30 iunie 2019. Situaţia financiară a firmei de transport SC Lemara SRL este una extrem de precară, firma înregistrând datorii uriaşe şi pierderi însemnate în ultimii ani. Mai mult, între 2012-2014, societatea nu a raportat situaţia financiară pe site-ul Ministerului Finanţelor Publice iar la sfârşitul anului 2015 avea o datorie de 257.158 lei, pierderi de 1.007.425 lei şi niciun angajat raportat.
