Schimbările operate peste noapte de guvernanți bulversează mai de fiecare dată mediul de afaceri. De obicei, modificarea Codului Fiscal într-o perioadă mult prea scurtă, uneori existând schimbări produse în fiecare an, nu face altceva decât să producă haos în economie. De aceea, când vorbim de schimbări ale legislației trebuie să ne gândim foarte bine la modul în care acestea sunt aplicabile.
Mediul de afaceri și-a exprimat nu doar o dată dorința de a avea o anumită stabilitate politică, aceasta fiind una dintre premisele stabilității economice. Pe lângă aceasta este nevoie și de predictibilitate în ceea ce privește măsurile care se iau pe plan economic și, ca atare, schimbările care survin asupra legislației și efectele acestora trebuie analizate cu celeritate, în așa fel încât economia României să nu fie afectată.
Un investitor, un om de afaceri, nu cere altceva decât un cadru legislativ clar și stabil, un cadru investițional previzibil, în care să nu intervină schimbări pe parcurs. Pentru România, modificarea legislației reprezintă o boală care se revendică din procesul tranziției permanente în care s-a aflat țara noatră. Avem nevoie de un cadru legal stabil, atât pentru fiscalitate, cât și pentru piața muncii. O economie care să producă rezultate mulțumitoare este una care se bazează pe o fiscalitate stabilă.
Actele normative complicate, interpretabile, care se schimbă permanent, reprezintă de mulţi ani una dintre cele mai mari probleme ale întreprinderilor mici şi mijlocii din România. Oamenii de afaceri din România au ajuns să nu se plângă în unele cazuri de fiscalitate ci de instabilitatea legislativă care stă în spatele acesteia. Nevoia de stabilitate legislativă ar trebui să reprezinte o prioritate pentru întreg spectrul politic. Mediul de afaceri este interesat și a expus acest lucru în mod public în repetate rânduri, ca atunci când există o modificare de substanță a legislației să existe o consultare în prealabil. Există în Codul Fiscal prevederea privind faptul ca o nouă modificare legislativă, orice majorare de impozite trebuie anunțată cu șase luni înainte. Însă simpla sa anunțare nu e de ajuns.
O variantă pentru ca mediul de afaceri să nu aibă de suferit la schimbările de optică privind fiscalitatea și legislația aferentă acesteia este aplicarea unei practici întâlnite la nivelul Uniunii Europene, aceea de a implementa o taxă nouă la începutul viitorului an calendaristic. Astfel, bugetele construite plecând de la impozitarea cunoscută pentru anul în curs, nu vor avea de suferit. Taxe lipsite de orice gândire în perspectivă precum celebra taxă pe construcțiile speciale, reprezintă o împovărare pe care o companie nu o ia în considerare, ceea ce duce la apariția unor efecte neașteptate pentru planurile de afaceri, dând peste cap și o posibilă strategie pe termen lung.
Solicitarea antreprenorilor cu privire la o stabilitate legislativă nu este una nouă, ea fiind aceeaşi pe care au transmis-o pe rând fiecărui guvern din ultimii 15-20 de ani. Ansamblul de legi esenţiale, precum Codul Muncii, Codul Fiscal, Codul de Procedură Fiscală, Legea Societăţilor Comerciale, Legea salarizării, trebuie să capete o formă stabilă, asupra căreia să nu se intervină o perioadă îndelungată de timp.
În condițiile de creștere economică anunțate de către guvernanți, taxe speciale introduse pe parcursul unui an calendaristic nu și-ar avea justificarea fără o consultare în avans cu cei pe care îi va afecta, adică mediul de afaceri. Dacă ne referim la banii cu care Guvernul Ponta se laudă că îi strânge la buget, atunci taxele speciale implementate în trecut ar trebui să dispară.
Mediul politic are rolul de a crea un mediu stabil și predictibil pentru oamenii de afaceri, pentru economia românească. Este clar pentru toată lumea că avem nevoie de investiţii pe termen mediu și lung, însă acestea au loc acolo unde există predictibilitate. Un investitor nu se va avânta niciodată să meargă acolo unde stabilitatea nu este asigurată, iar fiecare Guvern care se află la putere vine cu o nouă viziune fiscală. Schimbarea legislaţiei pe neaşteptate trebuie să fie o boală de care România va trebui să se trateze. De aceea, pentru a nu exista instabilitate este nevoie de o consultare reală între autoritățile statului și mediul de afaceri.
Toate acestea speram să fie rezolvate odată cu apariția noului Cod Fiscal unde, introducerea unui nou principiu al fiscalități de către PNL, cel al predictibilității, va oferi de acestă dată posibilitatea contribuabililor, fie ei persoane fizice sau persoane juridice, de a-și putea doza atât eforturile, cât mai ales de a-și previziona câștigurile, pe o perioadă de cel puțin un an de zile, în care nu vor mai putea interveni modificări ale Codului Fiscal în sensul introducerii de noi impozite, ale majorării celor existente sau a reducerii unor facilități fiscale aflate deja în derulare. Principiul permite, însă, modificarea în sensul scăderii taxelor sau a majorării facilităților oricând și imediat adoptării lor, acestea venind în sprijinul contribuabililor. Principiul predictibilității, odată adoptat în Codul Fiscal, va da posibilitatea mediului de afaceri de a-și planifica activitatea economică la nivelul unui exercițiu financiar începand întotdeauna cu data de 1 ianuarie a fiecărui an și cu cel puțin 6 luni înainte de începerea anului, fapt ce va crea posibilitatea urmăririi în execuție a planificării stabilite fără teama zilei de mâine.
Este un mare pas înainte pentru asigurarea stabilității economice a mediului de afaceri și pentru planificarea veniturilor și cheltuielilor contribuabililor persoane fizice.
