Skip to content
Politică

Nicolae Bădălău și-a anunțat candidatura pentru CJ Giurgiu

Liderul PSD Nicolae Bădălău și-a anunțat candidatura pentru Consiliul Județean Giurgiu.

Senatorul Bădălău, a declarat joi, în cadrul unei conferinţe de presă, că va candida la Consiliul Judeţean, el exprimându-şi convingerea că social-democraţii vor obţine majoritatea în forul administrativ judeţean, dar vor face şi alianţe cu UNPR şi ALDE pentru a obţine preşedinţia CJ.

„Pe plan judeţean am cam finalizat propunerile de candidaţi, în absolut toate localităţile dosarele au fost finalizate conform legii. Avem şi listele de susţinători acum, etapa următoare sunt dosarele de consilieri locali şi consilieri judeţeni. Suntem în grafic şi sper ca săptămâna viitoare să deschidem şi contul mandatarului financiar, conform noii legi a bugetării campaniei electorale. Eu vă garantez că o să avem o majoritate PSD în judeţ, eu vă spun că voi candida la Consiliul Judeţean Giurgiu şi sunt convins că vom face alianţe cu colegii noştri cu care am semnat la nivel naţional, respectiv UNPR şi ALDE pentru o majoritate în CJ şi în consiliile locale, PSD având preşedinţia CJ. Pentru mine candidatura la CJ să ştiţi că nu reprezintă o avansare în ierarhie, nu vreau să fac comparaţie între funcţii, dar cred că într-un moment în viaţă trebuie să dai societăţii şi înapoi ceea ce ţi-a dat”, a afirmat Niculae Bădălău, citat de agerpres.ro.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *