Skip to content
Politică

Nicolae Bănicioiu, scrisoare către co-președinții PNL

Ministrul Sănătății, Nicolae Bănicioiu, a trimis, luni, o scrisoare deschisă către cei doi co-președinți ai Partidului Liberal Național, Alina Gorghiu și Vasile Blaga.

Acesta le-a cerut, în scrisoare, celor doi co-președinți să renunțe la contestarea bugetului pe 2015 la Curtea Constituțională.

Astfel, Nicolae Bănicioru le-a explicat acestora că o astfel de contestare va crea neplăceri, atât pacienților cât și angajaților din sistemul public de sănătate.

„În calitate de ministru al Sănătăţii în Guvernul României, precum şi de membru al Camerei Deputaţilor, doresc să vă atrag atenţia asupra deciziei Partidului Naţional Liberal de a contesta la Curtea Constituţională legea bugetului de stat pe anul 2015. Pot intui că miza deciziei luate de către partidul pe care îl conduceţi este una strict politică. Insist, însă, în a vă atrage atenţia asupra efectelor sociale pe care decizia dumneavoastră le poate genera atât în rândul angajaţilor din sistemul public de sănătate, cât mai ales a miilor de români care interacţionează zilnic cu acest sistem în calitate de pacienţi. Contestarea bugetului pe anul 2015 nu va duce decât la crearea unor grave neplăceri în luna ianuarie atât pacienţilor, cât mai ales zecilor de mii de angajaţi din sistem, fie că mă refer la medici, asistenţi medicali sau personal auxiliar.”, a afirmat Nicolae Bănicioiu.

Pentru evitarea unor posibile fapte negative, Nicolae Bănicioiu le-a ceurt liberalilor să retragă contestația de la CCR.

„Tocmai de aceea, adresez acest apel public dumneavoastră, în calitate de co-preşedinţi ai PNL, cu scopul de a vă convinge ca PNL să renunţe la contestarea legii bugetului de stat pe anul 2015 la Curtea Constituţională. Ţineţi cont, înainte să mergeţi mai departe cu demersul pe care l-aţi anunţat, că principalele victime ale acestei acţiuni vor fi tocmai cei pe care doriţi să îi convingeţi că, în perspectivă, reprezentanţi o alternativă mai bună în gestionarea guvernării, în general, şi a sistemului de Sănătate, în particular. (…) Tocmai de aceea, vă chem să construim împreună, putere şi opoziţie, o altfel de politică şi, prin urmare, vă invit să renunţaţi la contestarea fără niciun sens a legii Bugetului la Curtea Constituţională”, a conchis Nicolae Bănicioiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *