Senatorul PNL Nicoleta Pauliuc a comentat declaraţia făcută marţi seară de către ministrul interimar al Afacerilor Interne, Mihai Fifor.
Ea a afirmat la antena3 că există posibilitatea ca scandalul iscat în jurul crimelor din Caracal să fie extins la nivelul întregii ţări.
”Pe mine sincer ca cetăţean acum, nu ca senator, membru în Parlamentul României, m-a speriat şi anume că incompetenţa acestui poliţitst de la Serviciul 112 s-a datorat slabei lui pregătiri. Mă sperie semnalul pe care îl dă ministrul la o primă analiză, că acest caz Caracal, există posibiltatea să fie extins şi generalizat la nivelul întregii ţări, lucru care arată cât de cangrenat este acest sistem al instituţiilor statului şi că trebuie să depolitizăm, să aducem profesioniştii înapoi în sistem”, a spus Nicoleta Pauliuc.
